Atractia in cuplu: cum apare si de ce dispare?

0a1a6979Se spune ca atunci cand intram intr-o relatie si descoperim lucruri care nu ne plac la celalalt, incercam sa-l schimbam. Dar dupa ce l-am schimbat, nu ne mai atrage. Sau mai grav, nu ne mai atrag exact lucrurile care la inceput ne placeau la partenerul nostru.

Cat de mult conteaza aspectul fizic?

Aspectul fizic are o foarte mare importanta cand vine vorba de atractie. Barbatii pun mare pret pe frumusetea femeii de langa ei si sunt multe lucruri care conteaza pentru a o gasi atragatoare, de la marimea soldurilor la simetria fetei. Femeile gasesc insa alte lucruri atragatoare la barbati si de aceea multe femei frumoase nu isi aleg parteneri la fel de frumosi. In urma unui studiu s-a descoperit ca acele cupluri in care sotia arata mai bine decat sotul sunt mai pozitive si partenerii se sprijina mai mult. Acest lucru se intampla tocmai pentru ca barbatii mai putin atragatori decat partenerele lor primesc mai mult decat se asteapta si decat pot da pe acest palier al aspectului fizic. De aceea, isi dau silinta sa pastreze relatia.

Pentru femei, frumusetea partenerului nu este la fel de importanta. Barbatii frumosi au acces mai usor la femei mai atractive decat prietenele lor si depun mai putine eforturi pentru mentinerea relatiei.

Femeile sunt atrase de barbatii puternici… doar la inceput

Multi barbati se intreaba de ce iubitele lor vor sa schimbe la ei tocmai trasaturile pentru care se simteau atrase de ei la inceput. Acest lucru li se intampla de obicei barbatilor puternici. Cele mai multe femei simt o atractie intensa fata de barbatii dominatori, care emana incredere in sine. Relatiile cu acesti barbati rezista insa prea putin in multe dintre cazuri.

Desi pe moment atractia femeilor fata de acesti barbati este irezistibila, cand cauta relatii pe termen lung incep sa apara probleme. Partenerele lor devin nefericite si asa incep si problemele in pat. Din ce cauza? Pentru ca femeile se simt coplesite si sufocate de barbatii puternici si dominatori. Se plang ca sunt prea puternici si au prea multa incredere in ei, astfel ca ele nu se mai simt pe picior de egalitate cu ei. Puterea care la inceput le incanta, le sperie pe femei pe termen lung.

Multi dintre acesti barbati se simt frustrati si se intreaba de ce tocmai ceea ce ii face sexy ii impiedica sa aiba o relatie de durata. Atractia nu este pana la urma nici rationala, nici consistenta. Este un lucru fragil, la cheremul hormonilor, feromonilor, interactiunilor sociale, familiei si prietenilor.

Barbatii au gusturi mai stabile

Desi pare ca barbatii sunt cei care devin mai usor nemultumiti de partenere si le schimba mai des, sunt psihologi care spun ca intalnesc mai des barbati care se plang ca prietenele lor nu mai sunt atrase de ei sau ca sunt nemultumite de acestia, decat barbati care spun: “Nu imi mai place cum arata”, “Nu-mi mai doresc sa fac sex cu ea”.

Cum se explica acest paradox? Prin faptul ca barbatii sunt mai constanti in ceea ce le place. Bineinteles, si ei pot fi distrasi de o silueta placuta sau de o femeie mai tanara decat sotia sau iubita, dar asta nu inseamna ca nu se mai simt atrasi de partenera. La barbati este mai mica probabilitatea sa nu se mai simta atrasi exact de lucrurile care le-au placut la partenere la inceput.  

Text: Bianca Badescu