Cum sa controlam durerea in momentul nasterii?

poza durerea la nastereDurerea, o reactie a organismului uman

Conform datelor de specialitate, durerea este un mecanism complex de reactie a organismului uman si nu numai. Daca oamenii reusesc sa-l inteleaga, atunci acestia vor ajunge sa stie cum sa-l controleze.

Travaliul reprezinta o etapa cruciala a sarcinii si implicit a nasterii. Inevitabil, notiunea de travaliu se asociaza cu notiunea de durere. Si pe buna dreptate!

Durerea este alcatuita in structura sa complexa din trei componente principale. Astfel ca, in timpul travaliului, se manifesta o componenta emotionala, functionala si fiziologica.

Partea emotionala presupune faptul ca femeia simte frica de necunoscut, anxietate, lipsa educatiei in ceea ce priveste nasterea etc.

Partea functionala presupune dilatarea orificiului cervical, coborarea fatului, pozitii, proceduri medicale etc.

Partea fiziologica presupune pozitia posterioara a fatului, prezentatia pelviana etc.

Respiratia, o cale sigura spre relaxare

A sti cum sa respire face ca renumitele chinuri ale facerii sa dispara ca prin minune. Minunea consta in exercitiile respiratorii cu ajutorul carora femeia poate deveni stapana pe situatie.

Rolul acestor exercitii este acela de a oxigena organismul femeii. In special la nivelul muschilor se produce oxigenarea deoarece astfel se produce o scadere a actiunii stimulilor durerosi. De asemenea, prin intermediul exercitiilor de respiratie, si copilul este bine oxigenat.

Totodata, aceste exercitii au rolul de a distrage atentia femeii de la durere si de a o determina sa se concentreze pe altceva.

Respiratia lenta, profunda!

Se foloseste in prima parte a travaliului. Se procedeaza astfel: se inspira lent pe nas, cu dilatarea abdomenului si apoi a toracelui, urmeaza o scurta pauza si se expira lent, pe gura, cu buzele intredeschise. Se repeta de 7-9 ori pe minut.

 

Respiratia superficiala

Se foloseste tot in prima parte a travaliului. Se inspira si se expira pe gura, intr-un ritm de trei ori mai rapid decat in cazul celei lente, pana la o respiratie pe secunda.

Respiratia mixta

Se combina primele doua tipuri de respiratie si este folosita in perioada de tranzitie cand se pierde concentrarea, contractiile devenind mai dureroase. Este vorba despre respiratii superficiale succesive, urmate de un inspir adanc si expir profund.

Pentru ameliorarea durerilor la nastere, respirati in tandem

Ritmul si alternanta tipurilor de respiratie sunt impuse de persoana care sustine gravida de-a lungul travaliului.

Respiratia in momentul expulziei

Atunci cand dilatarea colului uterin este completa, are loc o contractie puternica la debutul careia se inspira adanc si apoi se expira lent, folosindu-se muschii abdominali.

Impingerea se realizeaza cu tinerea respiratiei timp de 5-7 secunde, dupa care se expira adanc, mentinandu-se o contractie a muschilor abdominali. In continuare se inspira si expira profund o data. Apoi se repeta acest tip de respiratie.

Important de stiut!

Este recomandat ca femeia sa nu lupte impotriva contractiilor. Acest lucru, daca s-ar intampla, ar ingreuna dilatatia cervicala, cat si travaliul in sine, si ar putea accentua durerea prin deprivarea de oxigen a uterului.

Daca in trecut se recomanda femeii sa impinga cat de mult si de lung poate, in prezent aceasta recomandare nu mai este valabila deoarece ar putea priva de oxigen copilul, instalandu-se hipoxia.

Text: Ioana Corina Marcu

Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei