Idei de machiaj pentru ochii caprui

Machiaj-ochi-capruiIndiferent de tendintele sezonului in materie de make-up sau de preferintele noastre cromatice, trebuie sa avem in vedere ca un machiaj perfect este acela care ascunde cel mai bine imperfectiunile tenului si ne pune in valoare atuurile. Posesoarele ochilor caprui sunt printre cele mai norocoase la acest capitol, deoarece nuanta ochilor le cam ofera mana libera in fata oglinzii.

 



Sfaturi pentru machiajul ochilor caprui

Chiar daca orice culoare se potriveste ochilor caprui, exista cateva nuante care reusesc sa puna in evidenta privirea intr-un mod deosebit. Atunci cand deschidem trusa de farduri, trebuie sa tinem cont de cateva aspecte: de fizionomie, de momentul zilei, de culorile vestimentatiei pe care o purtam si, nu in ultimul rand, de personalitatea noastra. Movul, albastrul, verdele, nude-ul sunt doar cateva dintre culorile preferate pentru make-up-ul ochilor caprui. Daca iti doresti sa ai o privire prietenoasa si blanda, incearca culori calde si tonuri delicate, insa daca vrei sa obtii o privire dura si patrunzatoare, atunci apeleaza la nuantele reci si tari. Eyeliner-ul iti poate fi de folos pentru a accentua anumite aspecte. Daca vrei sa dai mai mult dramatism privirii, alege un creion de ochi negru sau bleumarin inchis, insa daca vrei un look natural, opteaza pentru o nuanta bej sau maron. Fereste-te de eyeliner-ul alb, o aplicare gresita iti poate deforma trasaturile fetei si te poti alege cu ochi prea mari, prea alungiti sau prea apropiati. Evitati, de asemenea, nuantele foarte deschise, chiar si verdele si albastrul pal, deoarece va vor face sa pareti obosita si vor da un aspect tern tenului vostru. Insa acestea nu sunt reguli general valabile si asta datorita faptului ca ochii caprui se impart in trei mari categorii: caprui inchis, caprui deschis si caprui mediu.

 

Machiajul ochilor caprui inchis

Ochii caprui inchis sunt foarte bine evidentiati de culori deschise si tonuri calde. Pentru zi, alege un machiaj in nuante de bej, lila, roz si cafeniu deschis, iar pentru seara foloseste culori puternice, chiar si metalizate, ca argintiul, aramiul, auriul si albastrul electric. Un avantaj al ochilor caprui inchis este faptul ca li se permite chiar si pe timp de zi folosirea nuantelor sidefate, insa nu in exces.

 

Machiajul ochilor caprui deschis

In general, ochii caprui deschis au irizatii de verde sau auriu, care nu pot decat sa va avantajeze in obtinerea unui look deosebit. Culorile recomandate pentru machiajul de zi al ochilor caprui deschis sunt pastelurile crem, nuantele de piersica, verdele inchis spre kaki si portocaliul. Pentru seara, puteti opta pentru negru sau mov inchis si un rimel, neaparat negru, pentru volum.

 

Machiajul ochilor caprui mediu

Ochii caprui mediu se pun in evidenta cel mai bine cu nuante metalizate. Incearca cu incredere argintiul si auriul, dar si nuantele de brun inchis si gri. Pentru seara, incearca un smokey eyes sau un machiaj mai elegant, gen cat eyes.

 

Text: Madalina Manole