Manifest pentru frumusete

shutterstock_96732037Pentru fiecare dintre noi frumusetea are o anumita definitie. Filozoful Heraclit spunea ca “frumusetea este armonia contrariilor” si ce-i drept, femeile cu un chip aproape de perfectiune nu sunt la fel de apreciate precum cele care au insa un defect usor insesizabil.

Noi, femeile, tinem diete, ne epilam, ne pensam, apelam la tot felul de trucuri chiar si dintre cele mai drastice precum operatiile estetice… toate acestea pentru ce? Doamnelor, domnisoarelor, sunteti admirate si iubite pentru ca sunteti deja frumoase, pentru ca frumusetea nu poate fi cumparata, este un dar innascut, este o relatie intre fizic si psihic… ca un schimb de impresii intre doua persoane.

 

Frumusetea si presiunea sociala

In societatea de astazi femeii i se cere sa fie mai mult decat inainte o prezenta placuta, agreabila, si asta pentru ca societatea insasi a devenit mai exigenta, valorile au suferit anumite transformari iar frumusetea fizica face parte din definitia valorii de sine. Se spune ca femeile se simt mai frumoase atunci cand stiu ca sunt iubite, cand fac ceea ce le place, asadar frumusetea nu tine neaparat doar de ingrijire, ci si de o stare de bine, de linistea interioara. Daca ai o prietena care este insarcinata, priveste-o cu atentie, ai sa vezi ca fata ii este luminoasa, zambetul larg, cu toate ca din punct de vedere fizic poate ca nu se afla chiar in cea mai buna perioada a ei.

 

shutterstock_79671508Frumusetea nu tine neaparat de infatisare

O sa spui probabil ca nu este adevarat, dar tin sa te contrazic! Frumusetea poate fi potentata de lucruri care nu tin neaparat de infatisare, de starea de spirit, de implinirile pe care viata ni le ofera, de transparenta, de intelect, pentru ca toate acestea aduc femeilor zambetul pe buze, iar zambetul unei femei ii scoate la iveala fumusetea. Nu pune etichete, nu cauta sani prea mari sau prea mici, picioare prea lungi sau prea scurte, buze prea groase sau prea subtiri, degete drepte sau strambe, pentru ca defectele au si ele frumusetea, sarmul lor. Renunta la ideea ca un strat gros de fond de ten si unul de ruj sau o pereche de gene false si niste extensii te vor face mai frumoasa. Poate ca te vor ajuta doar sa ascunzi anumite frustrari. E firesc sa vrei sa fii frumoasa si nu e nimic rau in asta, insa nu alege o frumusete rapida si inselatoare.

 

Barbatii prefera naturaletea

Intotdeauna frumusetea inselatoare atrage dupa sine si barbati inselatori, asa ca nu trebuie sa te nemultumesca felul in care arati. Nu trebuie sa fii femeia care pe care si-o doresc toti barbatii. Frumusetea este fragila, unica, imperfectiunile sunt precum tablourile pictate pe panza unde contururile nu sunt niciodata trasate la milimetru, unde umbrele si luminile se impletesc intr-un joc al carui efect este spectaculos.

 

Totusi, nu uita de ingrijirea de baza!

O piele ingrijita, o dantura frumoasa, un corp tonifiat, un zambet larg, doi ochi care sclipesc, o vestimentatie decenta, toate acestea sporesc frumusetea naturala, contribuie la echilibrul fiecarei femei, la fericirea interioara care intensifica frumusetea exterioara. Desi efectul operatiilor estetice este unul rapid, ramane foarte putin convingator. Asa ca doamnelor, domnisoarelor… pe baricade!

 

Text: Ruxandra Raica