Marc Jacobs NU va fi directorul de creatie al Casei Dior

-0a0a0a0a0a0a8299Desi s-a vehiculat la un moment dat ca Marc Jacobs ar fi designerul cu cele mai multe sanse de a-i lua locul lui John Galliano la Casa Dior, acest lucru s-a dovedit a fi neadevarat. Casa Dior a inceput cautarile unui director de creatie din martie, dupa ce John Galliano a fost concediat, din cauza remarcelor antisemite pe care le-a adresat unui cuplu. Marc Jacobs este, fara indoiala, unul dintre cei mai talentati designeri ai lumii, acesta fiind si motivul pentru care oficialii Dior i-au propus functia de director de creatie al casei, dupa inlaturarea lui John Galliano.

Bernard Arnault, presedintele consiliului de administratie al conglomeratului francez LVMH, a sistat tratativele cu Jacobs. Cu toate acestea, Jacobs si reprezentantii Dior nici nu neaga, dar nici nu vor sa dezvaluie inca alegerea deja facuta.

Casa Dior s-a mai aratat interesata si de Nicholas Ghesquire, Alber Elbaz si Sarah Burton, insa fiecare dintre ei a refuzat propunerea. Cu toate acestea, tot mai multe voci spun ca, pana la urma, Dior va reveni la Galliano, care pare sa se fi reabilitat.

“As fi putut ruga o multime de designeri talentati sa faca treaba la Dior, insa nu ar mai fi fost acelasi lucru”, spunea Arnault in luna ianuarie. Marc Jacobs s-a nascut in 1963 si acum este director de creatie al Louis Vuitton. A fost premiat de mai multe ori pentru originalitate de catre Consiliul Designerilor din America si are propria marca de haine si buticuri in America, Europa si Asia.

 

 

Text: Andreea Popescu