Pepe, Roxana Ionescu si Roxana Vancea pregatesc un proiect TV impreuna

Pepe Vedete la apaPepe, secondat de Roxana Ionescu si Roxana Vancea vor face in aceasta vara la Antena 1 o emisiune speciala. Este vorba de un format international, “Vedete la apa”, in care peste 30 de staruri autohtone vor trebui sa uimeasca juriul si sa obtina note cat mai mari in urma sariturilor in apa efectuate de la inaltimi ametitoare. Show-ul este prezentat de Pepe, care le are pe post de asistente pe Roxana Ionescu si Roxana Vancea.

Chiar daca mai este ceva vreme pana cand va incepe emisiunea, vedetele implicate in concurs au inceput deja antrenamentele intr-un ritm alert, care presupune prezenta zilnica la bazin. Platformele sunt amplasate la 3, 5, 7 respectiv 10 metri. Concurentii aleg de la ce inaltime se vor arunca in apa, stiind ca notarea se va face pe mai multe criterii de performanta, printre care corectitudinea, curajul si spectaculozitatea.

Show-ul a avut audiente mari in toate tarile in care a fost difuzat, nu doar datorita divertismentului asigurat, ci si a pericolului la care se expun vedetele participante. Deja, la repetitii, dupa cateva zile, au existat probleme: Marian Dragulescu si Emilia Ghinescu au suferit mici accidente, dar sunt in afara oricarui pericol acum.

Text: Bianca Badescu