Petele pigmentare. Invata cum sa le previi in loc sa le tratezi!

dtvkv8fgSezonul estival este pentru multe dintre voi un prilej de a va relaxa si de a petrece cat mai mult timp in aer liber, insa odata cu instalarea caniculei, pielea este supusa atacului razelor UV.

Indiferent de intervalul orar in care alegi sa te expui la soare, trebuie sa pui un accent deosebit pe ingrijirea pielii si in mod special a tenului, pentru ca radiatiile ultraviolete patrund atat in epiderma, cat si in derma.

 



De ce apar petele pigmentare?

 

Insist asupra faptului ca sanatatea ta este mai presus decat un bronz pe care l-ai obtinut stand la soare exact intre orele nerecomandate de specialisti, pentru ca te incapatanezi sa capeti culoarea ciocolatie. Tocmai de aceea trebuie sa nu stai la plaja si sa incerci sa te feresti de razele soarelui intre orele 11:00 si 16:00.

Petele pigmentare (denumite medical melasma) apar in special pe frunte, obraji, nas, barbie, pe buza superioara si chiar pe antebrate. Sunt inestetice si iti pot strica vara, concediul, sau chiar o lunga perioada din an. Trebuie sa stii ca nu-i de glumit cu soarele si ca pe masura ce vei inainta in varsta, elasticitatea pielii va scadea, si cu siguranta ca nu iti doresti acest lucru.

 

Invata cum sa previi petele pigmentare

 

Este mult mai simplu sa previi aparitia melasmei decat sa o tratezi. Nu este de glumit cu aceste pete inestetice, mai ales ca pentru orice femeie tonica aspectul pielii este oglinda frumusetii ei. Poti evita foarte usor aceasta afectiune dermatologica, despre care trebuie insa sa stii ca nu este dureroasa, prin evitarea expunerii prelungite la soare si prin utilizarea lotiunilor si cremelor cu filtre solare care te protejeaza impotriva razelor UVA si UVB.

Aportul natural de seleniu din alimente precum ridichiile, usturoiul, ouale, castravetii, tonul si telina se pare ca intareste sistemul imunitar, luptand impotriva efectelor negative ale razelor ultraviolete.

 

Remedii pentru petele pigmentare de pe ten

 

Daca totusi nu mi-ai urmat sfatul, iata cateva solutii benefice impotriva petelor pigmentare, care vin in ajutorul tau. Foloseste seara de seara produse cosmetice in a caror compozitie se afla substante derivate din vitamina A, precum retinoizii, care au rol regenerant si exfoliant la nivelul celulelor.

Vitamina C topica are un efect favorabil in tratamentul melasmei atunci cand este folosita in terapia dermatocosmetica, deoarece actioneaza ca un antioxidant, insa trebuie neaparat insotita de fotoprotectie.

Sucul de lamaie este cunoscut drept un remediu natural eficient impotriva petelor pigmentare, daca este aplicat direct pe zonele patate, in cazul in care nu exista semne de iritare. Utilizeaza-l dimineata si seara, timp de cateva luni, evitand bineinteles zona ochilor, si rezultatul poate fi unul cat se poate de favorabil.

 

Consulta un specialist pentru tratamentul petelor pigmentare

Hiperpigmentarea pielii este rezultatul cresterii cantitatii de melanina (un tip special de pigment al pielii noastre) in derm, epiderm sau la nivelul ambelor structuri. Este recomandat sa mergi la control pentru ca un specialist sa iti spuna parerea sa. Exista o gramada de moduri in care iti poate evalua computerizat petele de la nivelul pielii, pentru ca mai apoi sa le si poata trata. Tratamentul trebuie individualizat in functie de tipul de melasma, de varsta si de posibilele cauze implicate in aparitia petelor pigmentare.

Utilizarea cremelor depigmentante, dermabraziunea, dar si terapia laser/ IPL trebuie urmate sub atenta supraveghere a medicului.

Tehnica IPL are un principiu de actiune simplu: lumina intens pulsata tinteste melanina din leziunile prezente si o distruge cu ajutorul caldurii. Este nevoie de mai multe sedinte pentru a se produce o depigmentare (decolorare) treptata a leziunilor. Cel mai indicat este insa sa-ti protejezi pielea de soarele care a devenit extrem de periculos in zilele noastre si sa nu te expui unor riscuri cu mult mai periculoase decat petele pigmentare.

 

Text: Ruxandra Raica