Sandalele, cel mai hot trend al verii

shutterstock_96613051Vara este anotimpul in care picioarele noastre, ale femeilor, sunt cele mai rasfatate si mai fericite. Respira in voie, sunt relaxate, se simt comod si asta pentru ca in sezonul cald putem sa purtam in voie sandale, fie ca mergem la birou, la plimbare, la o intalnire sau in vacanta. Colorate, cu fel de fel de imprimeuri vesele, cu tocuri ciudate sau fara, cred ca nu exista femeie care sa nu detina macar o pereche de sandale, desi cred ca numarul lor poate depasi de cele mai multe ori imaginatia barbatilor.

Noi iti propunem cateva tipuri de sandale usor de asortat si la moda in vara asta, asa ca inarmeaza-te cu rabdare si mergi la cumparaturi in cautarea lor!

 

Sandale in culori neon

 

Toata lumea stie ca nuantele intense sunt la mare cautare in lunile calde, de vara. Nici in materie de sandale lucrurile nu stau altfel, asa ca nu trebuie sa te surprinda faptul ca designerii si magazinele iti pun la dispozitie sandale in culori precum verde lime, portocaliu, albastru neon, fucshia. Alege-le pe cele cu modele geometrice si nu te speria de culoarea lor. Le poti asorta la o tinuta neutra daca esti o persoana conservatoare sau la una color blocking daca esti mai indrazneata.

 12345678

Nude la serviciu

Nuantele neutre sunt cele mai indicate pentru o zi petrecuta la birou. Sandalele nude se potrivesc oricarei tinute, sunt delicate, versatile si foarte elegante. Daca vrei sa te faci observata, alege insa o pereche de sandale nude cu talpa colorata. Rosu si bej reprezinta una dintre combinatiile reusite. La astfel de sandale poti asorta o rochita office, pana la genunchi, intr-o culoare vie si o pereche de cercei discreti, eventual perle.

 

Platforme cat cuprinde

 

Daca alegi sa porti platforme, opteaza pentru cele usoare, cu talpa de pluta, de exemplu, sau pentru cele impletite. Le poti purta cu rochii maxi, cu salopete inflorate, cu  topuri largi. Foarte interesante sunt si cele cu talpa decupata sau cu talpa in relief, asta daca vrei sa fii in centrul atentiei. Se poarta combinatiile de albastru si portocaliu, negru si minty, galben si mov. Cu jeansi si  camasa alba, cu o geanta oversized si o palarie sic esti gata sa cuceresti faleza vara asta.

 

Sandale cu toc jos

 

Sandalele cu toc jos se identifica cu un aer retro, sunt extrem de comode si potrivite pentru tinutele lejere, de vara. Poti sa le alegi pe cele de un roz prafuit accesorizate cu fundite, numai bune pentru rochitele vaporoase.  Ce spui de o astfel de pereche de sandale cu siret? Detaliile masculine sunt foarte interesante si fac dintr-o tinuta obisnuita una foarte admirata. Poti completa cu succes atat o tinuta casual, cat si una eleganta sau office.

 

Sandale confortabile de panza

Astfel de sandale sunt foarte confortabile, desi se potrivesc numai tinutelor casual. Pantaloni scurti, topuri colorate si confort sporit picioarelor. O plimbare in parc sau o zi petrecuta la cumparaturi nici nu se vor face simtite. Alege-le pe cele vesele, cu buline, in dungi, din materiale textile si cu platforma. Ele se leaga de obicei cu panglici chiar in jurul gleznelor, sunt foarte feminine si te pot insoti chiar si pana la plaja.

 

Sandale romane

Sandalele romane sunt un fel de varianta eleganta a flip-flop-ului. Anul acesta insa ele au un aspect imbunatatit, sa-i spunem usor avangardist, cu modele inspirate de natura, precum cirese, capsune sau struguri. Baretele subtiri, de lac, impletite, innodate, aurii, argintii sunt foarte sic si in plus se spune ca Manolo Blahnik a impus acest tip de sandale in anul 2007. Asadar, ce modele de sandale alegi sa porti vara asta?

 

Text: Ruxandra Raica