Si barbatii pot fi reprezentanti ai sexului frumos?

shutterstock_4402111Cine zicea ca barbatii nu sunt preocupati de aspectul lor fizic se insela amarnic. Conform ultimelor cercetari realizate in Marea Britanie privind preocuparile barbatilor in materie de infrumusetare, s-a inregistrat o crestere de 66% in ultimele 12 luni. Printre cele mai populare tehnici de infrumusetare la care apeleaza barbatii se numara si tratamentele corporale, faciale, epilatul, dar si bronzarea pielii.
O imagine similara a barbatilor metrosexuali poate fi observata si in alte tari. De exemplu, in India, un raport publicat recent de catre compania “India Male Cosmetics Market – Consumer Insight 2012” a prezis o crestere semnificativa a cumpararii cosmeticelor de catre sexul tare, putand ajunge chiar si la 600 de milioane de dolari pana in 2016.
Studiul realizat in Marea Britanie si Irlanda a aratat ca barbatii se afla aproape la egalitate cu femeile atunci cand vine vorba de suma pe care o cheltuiesc pe tratamentele de infrumusetare.
„In ultimul timp se vede clar o crestere semnificativa a numarului celor care solicita si apeleaza la fel si fel de tratamente de infrumusetare”, a declarat Richard Hull, director general al unui salon de infrumusetare in Marea Britanie si Irlanda, citat de cotidianul New York Daily News.
In timp ce schimbarea culorii parului, dar si a tunsorii ocupa primul loc in preferintele barbatilor, 30% apeleaza la indepartarea parului de pe corp, 17% apeleaza la bronzarea artificiala iar 18% se declara dependenti de vizita la manichiura.
Cresterea interesului pentru manichiura a sexului tare a luat amploare dupa ce mai multe celebritati precum Seal, Dean McDermott si Johnny Depp au fost observate cu lac pe unghii. Desi, anul trecut, compania americana EVOLUTIONMAN a dat startul unui nou trend exclusiv pentru barbati odata cu lansarea unei serii de vopsele si lacuri de unghii, anul acesta se asteapta mai multe trenduri create special pentru reprezentantii sexului tare.

Text: Andreea Popescu