Valentina Pelinel: „Tot ce e frumos e greu de realizat. Tot ce e bun e rar intalnit”.

pelinel1Desi frumusetea ei stralucitoare i-ar fi putut asigura un drum usor spre varful showbiz-ului american, Valentina Pelinel si-a pastrat naturaletea, a muncit corect si fara compromisuri. Optimista si mereu cu zambetul pe buze, Valentina reuseste sa se bucure de clipele frumoase ale vietii imbinand in cariera utilul cu placutul.

TONICA: Stiu ca inainte de a te apuca de aerobic si de a lansa DVD-ul, ai avut cateva kilograme in plus. Cum ai reusit sa scapi de ele?

Valentina Pelinel: Din fata anti-sport care eram, am devenit adepta sportului. Se intampla acum un an si jumatate, cand faptul ca m-am ingrasat sapte kilograme   m-a determinat sa fac sport si sa adopt o nutritie echilibrata. Eu sunt o fire optimista si gasesc o parte buna in orice lucru rau care se intampla. Partea buna a faptului ca m-am ingrasat a fost ca mi-am reorganizat viata astfel incat miscarea si alimentatia sanatoasa sa ocupe un loc foarte important in viata mea. Tot ce e frumos sau bun e greu sau rar. Dar cand faci ceva cu pasiune si iti definesti clar un scop, totul devine usor si placut. E o chestiune de alegere. Motto-ul dvd-ului meu de aerobic suna astfel: “Esti ceea ce vrei sa fii!”. Pe site-ul meu (www.valentinapelinel.ro) puteti accesa gratuit sase minute de exercitii din dvd-ul meu de aerobic. De multe ori, nu ai timpul necesar sau bugetul pentru a merge la sala sau pentru a folosi serviciile unui antrenor personal de fitness! Am realizat acest dvd impreuna cu doamna Luminita Nicolescu si punem la dispozitie un program complex de exercitii care lucreaza toate grupele de muschi. Obiectivul este arderea cat mai multor calorii. 

TONICA: Stiu ca ai un program foarte incarcat. Mai ai timp si de sport?

Valentina Pelinel: Sportul face parte din programul meu zilnic. Fie ca fac aerobic sau alerg in parc, dimineata e dedicata sportului si orice sedinta foto sau intalnire are loc dupa. Sanatatea si grija fata de sine, apoi restul… asta am invatat in timp si sper sa nu mai uit niciodata.

TONICA: Ai incercat vreodata si alta nuanta de par in afara de blond?

Valentina Pelinel: Am fost la un moment dat satena rosiatica si nu m-am simtit bine, parca ma maturiza… Ma simt bine cu parul blond, dar in nuante naturale, spre bej.

TONICA: Ai vreun ritual de infrumusetare seara, inainte de culcare?

Valentina Pelinel: Ca ritual inainte de culcare stiu ca demachiatul e sfant, pentru ca pielea sa poata sa respire in timpul noptii, cand are loc regenerarea celulelor.

TONICA: Cum iti ingrijesti parul, pielea, tenul? Frumusetea ta are o reteta anume?

Valentina Pelinel: Pentru par folosesc ulei de ricin. Uneori il combin cu vitaminele A si E, alteori cu galbenus de ou. Pentru ca am tenul mixt, aplic masti pe baza de argila cel putin de doua ori pe saptamana. Pielea corpului o hidratez cu creme, mai ales in timpul iernii.

TONICA: Ce va place, tie si sotului tau, sa faceti la sfarsitul zilei?

Valentina Pelinel: Ne petrecem mult timp singuri si ne place. Adesea gatim acasa si luam masa in bucatarie. Ne uitam la filme, ne plimbam in oras sau fiecare isi vede de treaba lui: fie unul din noi raspunde la un interviu, altul isi pregateste materialul unei emisiuni, fie vorbim la telefon sau petrecem timp online.

TONICA: Pe cand un copil?

Valentina Pelinel: Imi doresc gemeni, dar nu ma grabesc si inca nu sunt convinsa ca e ok sa influentezi asta prin mijloacele existente. O fata si un baiat ar fi perechea perfecta, fie ca vin pe rand sau amandoi odata.

 

{besps}articole_ianuarie2011/pelinel|width=450|height=450{/besps}

 

Valentina de nota 10

1. Cel mai des compliment pe care il primesc este… ce frumoasa esti!.

2. Cele mai frumoase cuvinte de la un copil au fost… „esti ca o zana”, mi-a spus un copil pe care l-am intalnit intr-o casa de copii.

3. In fiecare dimneata… merg la aerobic sau alerg in parc.

4. Micul dejun preferat este… iaurt simplu si afine, zmeura sau mure.

5. Lucrurile simple care ma fac sa zambesc sunt… eu zambesc mai tot timpul, gasesc oricand ceva amuzant sau pur si simplu zambesc pentru tot ce e bun si frumos in jurul meu.

6. Vacanta perfecta este cea… petrecuta intr-o companie placuta si daca se poate la cald, nu la frig.

7.  Micul meu secret de beauty este… Pink Lotion de la Mario Badescu.

8. Nu as renunta niciodata la… rimel.

9. Din geanta nu imi lipsesc… o sticluta cu mir, agenda, portofelul, un fard cu oglinda si gloss pentru buze. 

10. Trei cuvinte ce te caracterizeaza… ambitioasa, patimasa, corecta.


Text: Cristina Cojucar

Make up: Andra Manea
Hair: Camelia Negrea/Kameea Concept
Foto: Radu Chindris