Workshop de antreprenoriat in cadrul proiectului AtelierEle

Workshop de antreprenoriat in cadrul proiectului AtelierEleIn cadrul proiectului AtelierEle va avea loc workshopul de antreprenoriat pentru femeile din Romania care isi doresc sa puna bazele propriei afaceri sau care si-au lansat un proiect personal si vor sa atinga succesul. Sesiunile de workshop vor avea loc in fiecare zi de joi a lunii noiembrie (6, 13, 20, 27) la Golden Tulip Hotel situat pe Calea Victoriei, intre orele 18:30 – 21:00 si vor fi sustinute de catre:

  • Mihaela Feodorof (Executive Coach & Business ConsultantYourway& Performance Way);
  • Mirela Iovu (Vicepresedinte CEC BANK);
  • Marius Focsa (Business Consultant & Managing Partner Chronax).

Mihaela Feodorof a coordonat echipa de recrutare a BRD timp de 16 ani, insa in ultimii 5 ani a urmat calea antreprenoriatului si a pus bazele unei companii ce construieste programe de dezvoltare organizationala. In cadrul workshopului, va atinge subiecte precum utilizarea resurselor proprii in atingerea obiectivelor.

Mirela Iovu este vicepresedinte CEC Bank din 2008 si are studii in domeniul afacerilor, absolvind Master of Business Administration (MBA) de la City University of Seattle, SUA, in 2005. Mirela Iovu va fi prezenta la workshopul despre antreprenoriat pentru a le impartasi celor prezenti experienta in business si pentru a prezenta programele de finantare si cofinantare disponibile pentru femei si pentru tineri in general.

Marius Focsa va sustine in cadrul workshopului o sesiune despre importanta planului de business foarte bine intocmit. Marius este specializat in management integrat si are o experienta antreprenoriala de peste 15 ani.

 

Text: Ruxandra Dumitrescu