Ghid de aplicare al genelor false

Privirea este poate cel mai impotant detaliu al fetei. Pentru accentuarea ochilor, 80% dintre femei folosesc rimelul, procentul fiind chiar mai mare in unele tari: aproximativ 90, 95% dintre femeile hispanice folosesc zilnic mascara. Cu toate acestea, multe dintre noi nu considera rimelul de ajuns si apeleaza la saloanele de infrumusetare pentru aplicarea genelor false.

Genele false devin din ce in ce mai populare. Aplicarea lor se face in tot mai multe dintre saloanele autohtone de catre cosmeticiene specializate. Genele false trebuie alese cu grija in functie de forma ochilor, culoarea genelor naturale, preferinta clientei si sfatul cosmeticienei.

Extensiile pot fi la fel de scurte ca si genele propriu-zise, scopul aplicarii lor fiind numai de indesire. Genele false pot fi lungi, curbate sau drepte. Atentie la culoarea genelor false, aceasta trebuie sa fie exact la fel cu a genelor naturale, altfel extensiile se vor vedea si vor iesi in evidenta in mod negativ.

Aplicarea propriu-zisa a genelor false

Cu ajutorul unei pensete foarte subtiri, genele pe care se vor aplica extensiile sunt separate de restul genelor. Genele false sunt fixate de genele naturale cu ajutorul unui lipici. Un capat al extensiilor este inmuiat in lipiciul special, apoi genele false sunt atasate pe portiunea selectionata. Extensia si lipiciul nu trebuie sa intre niciodata in contact cu pielea pleoapei. Orice surplus de lipici va fi inlaturat cu ajutorul unei pensule mici.

Inlaturarea extensiilor

Puteti alege extensii pe intreaga lungime a genelor sau numai pe partea dinspre exteriorul ochiului, spre tample. In functie de adezivul folosit si de cantitatea de extensii, acestea pot dura mai mult sau mai putin, de la o zi (doar pentru o petrecere), pana la cateva saptamani. Atentie insa, daca v-ati plictisit de genele false ori au cazut si aspectul nu mai este cel dorit, nu incercati sa scoateti extensiile cu ajutorul pensetei pentru ca riscati sa le scoateti cu tot cu genele naturale. Folositi un dizolvant de adeziv, special pentru lipiciul de gene.

Cat costa si cum ne fardam dupa?

Daca le dorim numai pentru o seara, putem aplica noi insene genele false care se cumpara in general impreuna cu instructiuni de folosire si adezivul special. Pentru extensii care dureaza, este bine sa apelam la specialistii din saloanele  de infrumusetare. Pretul genelor false incepe de la 20 de lei (pentru aplicare acasa) si poate ajunge pana la cateva sute de lei (in saloane), in functie de tipul extensiilor, numarul lor si adezivul folosit. Dupa aplicarea genelor false ne putem farda la fel ca de obicei, insa nu vom mai avea nevoie de rimel. Nu uitati de demachiere, aceasta nu ar trebui sa afecteze extensiile daca este executata cu blandete. Natura nu este intotdeauna darnica, asa ca de ce sa nu o ajutam din cand in cand, mai ales daca ne dorim o privire a la Audrey Hepburn!

Make-up artistul Ana Maria Vasile ne sfatuieste sa nu exageram

Desi recomanda genele false, Ana Maria ne sfatuieste sa nu exageram cu lungimea, grosimea sau densitatea acestora. Aplicarea genelor false trebuie sa fie in armonie atat cu tipul de make-up, coafura, cat si cu evenimentul la care dorim sa captam toate privirile.

Text: Olivia Dutu