Imbatranim… Cum facem sa nu se vada?

Imbatranim… Cum facem sa nu se vada?Odata cu trecerea anilor, cel mai mult ne deranjeaza ridurile si pielea imbatranita. Exista oare masuri pentru a preveni acest lucru?

 



Exteriorul, reflexia interiorului

Pielea este partea vizibila a fiecarei persoane. Cu totii ar trebui sa ne preocupam de ceea ce se intampla cu tesuturile subcutanate, adica tesuturi adipoase, musculare, osoase.
Procesul de imbatranire este rezultatul degenerarii celulare care duce la uzura tuturor sistemelor din organism, nu doar a pielii. Ceea ce se vede la exterior este reflexia a ceea ce se intampla in interior.
Exista diverse alternative pentru a masca temporar daunele cauzate de degenerarea celulara, incepand cu produsele cosmetice si terminand cu chirurgia plastica dar, pentru a obtine rezultate bune si pe termen indelungat, trebuie actionat direct asupra celulelor, in asa fel incat sa blocam degenerarea si, in acelasi timp, sa reparam problemele deja aparute.
Sunt trei factori de care ar trebui sa tinem cont in organizarea rezultatelor din viitor: o alimentatie antiinflamatoare; folosirea mijloacelor de protectie nutritive pentru fibrele musculare si tesuturile subcutanate de sustinere si tratamente topice.
Primele semne ale imbatranirii apar pe chip sub forma unor riduri fine, de multe ori chiar de la o varsta frageda, mai ales in zona ochilor dar fata imbatraneste efectiv atunci cand isi pierde convexitatea. Fata pierde treptat contururile bine definite, devenind mai plata si hipotonica. Cauza este pierderea de tesut subcutanat adipos si muscular. Muschii fetei incep sa se alungeasca si sa se relaxeze si chiar daca ne adresam unui chirurg plastician pentru a efectua un lifting, acest procedeu va aplatiza muschii, iar apoi chiar daca nu va mai fi hipotonic, tot nu va avea volumul convex al unui chip tanar. In practica, rezultatul este mai mult iluzoriu decat real.

 

Chiar suntem ceea ce mancam!

Asa cum s-a mai spus, suntem ceea ce mancam, iar acest lucru se vede pe piele.
Multe persoane pot fi surprinse de ideea ca alimentatia ne poate ajuta sa parem mai tineri.
Proteinele sunt cel mai important element pentru stimularea celulelor si repararea daunelor care apar in interiorul acestora. Asadar, este fundamentala asimilarea proteinelor de calitate in fiecare zi.
Daca aportul proteic este inadecvat, corpul este constrans sa se hraneasca din rezervele pe care le detine, ducand la saracirea tesuturilor si muschilor, precum si la accelerarea procesului de imbatranire. Din pacate, lipsa de proteine se vede imediat pe chip.

 

De ce par femeile mai batrane decat barbatii?

Femeile consuma mai putine proteine decat barbatii, iar acesta este unul dintre motivele pentru care barbatii par adeseori mai tineri decat perechile lor.
Un al doilea motiv care face diferenta este marea cantitate de testosteron produsa de barbat. Testosteronul, esential pentru sanatate, ajuta la reglarea grosimii stratului si a gradului de grasime al pielii.
Cand o femeie intra la menopauza alterarile hormonale, si in mod particular testosteronul, pot provoca schimbari semnificative asupra pielii: un exces de testosteron poate cauza acnee si pori dilatati, in timp ce un deficit poate cauza pielea uscata.
Al treilea motiv este ca barbatii au grosimea cutanata mai mare decat femeile, ceea ce face ca pielea lor sa fie mai putin vulnerabila la schimbarile ambientale sau la radicalii liberi.

Text: Alina Lupa