Istoria dansului privita cu alti ochi

istoria-dansului-shutterDansul este la fel de vechi ca si cele mai primitive societati omenesti: in regiunile locuite de primitivi, singura constructie care, prin importanta ei, se deosebeste de celelalte colibe umile ale satului este aceea unde indivizii se aduna ca sa danseze.

Savantii care au descoperit cavernele preistorice din Franta, au gasit in argila amprentele pasilor dansatorilor si dansatoarelor de acum mii de ani. Aceasta indepartata Antichitate si acest caracter spontan al dansului, persistenta lui care ni-l arata asociat de originea si dezvoltarea societatii omenesti, ne face sa ne gandim ca dansul raspunde unui interes profund omenesc si exercita, fara indoiala, o functie folositoare vietii.

 

 La popoarele primitive, dansul era un ritual magic. La vechii egipteni, greci, alaturi de ritualurile religioase si sfinte, care erau supuse unei stranse reglementari, rezervate slujitorilor zeilor si fecioarelor a caror frumusete intacta putea face placere nemuritorilor, existau si dansuri profane care erau printre jocurile foarte mult iubite.

 

Jocul are un rol biologic
El nu exista decat la speciile superioare si constituie un exercitiu preparator al instinctelor, o mladiere a reactiilor folositoare in lupta pentru cucerirea mijloacelor de existenta. Jocurile sunt diferite dupa speciile vii, dupa instinctele lor, si dupa conditiile in care fiecare grup de fiinte se adapteaza la mediu. Exista, la animale si la om, jocuri de lupta, de vanatoare, jocuri erotice. Pisicuta se arunca pe mosorul de ata sau pe bucata de hartie, la fel cum se va arunca, mai tarziu, dupa ce a pandit-o, cu toti muschii intinsi, asupra pasarii sau soarecelui. Fetita se joaca cu papusa, dar saptamanile sau anii copilariei nu sunt un timp pierdut. Speciile care ajung sa castige o conduita capabila celei mai variate adaptari sunt acelea la care indivizii au avut cea mai lunga copilarie. Jocul dansului poate fi o minunata gimnastica care are, fata de miscarile stereotipe ale mai multor metode de cultura fizica, avantajul atractiei. Ritmurile dansului exprima situatii, stari sufletesti. Ele sunt ocazii pentru figuri gratioase. Avantajele unui exercitiu fizic armonios sunt castigate fara ca vointa sa ia parte la indeplinirea unei nevoi insipide. Binefacerea e culeasa in surasul unei distractii. In Grecia, dansul facea parte din educatie. Platon scria: “Sunt dansuri care au in vedere corpul; ele servesc la dezvoltarea puterii, supletii, frumusetii sale; ele invata fiecare membru cum sa se indoaie si sa se intinda, sa se invete prin miscari usoare si armonioase, cu toate figurile, cu toate atitudinile pe care i le putem cere”.

Dezvoltare armonioasa
Dansul poate constitui de asemenea felul in care ne exprimam afectivitatea. Expresiile corporale ale sentimentelor au o mare putere de sugestie asupra sufletului. Prin miscarile pe care le executau, dansatorii greci isi introduceau in suflet si inima sentimente favorabile unor acte. Aristotel a spus despre dans ca el excita prin miscari ritmate, obiceiurile, pasiunile, actiunile. Tinerilor greci li se comunica pasiunea razboinica punandu-i sa execute un dans razboinic, dansul piric. La banchete, la vechii greci, gazda isi distra musafirii cu dansuri. Unele dansuri formau adevarate scene mute; una dintre ele, foarte apreciata, figura imnul lui Dionisos si Ariane. Dezvoltarea armonioasa a muschilor, prevenirea ingrosarii articulatiilor, nu este singurul obiect al exercitiilor coregrafice. Dansul serveste la traducerea gandurilor prin simboluri pe care oamenii le-au intrebuintat inainte de a fi recurs la voce, primele semne excesive fiind gesturile. Dansurile sunt adevarate poeme, in care sufletul se dezvaluie nu in cuvinte ritmate, ci cu ajutorul gesturilor cadentate, potrivite reactiilor naturale ale emotiei. Dansul este deci o distractie: el da executantului sentimentele nascute spontan prin expresia voluntara sau artificiala a pasiunilor; el ofera spectatorului, multumita plasticei sale muschiulare, expresiunile emotionale ritmate ale unei drame mute. Mult timp, in Franta, dansurile care se executau pentru distractie si acelea care formau divertismente teatrale, n-au fost deosebite. Aceste dansuri erau pudice si nu cuprindeau imbratisarile pe care inspiratia americana le-au adus dansului.

Jocul imaginatiei
In secolul al XVIII-lea, dansurile de teatru, din cauza complicatiei lor crescande au inceput sa fie rezervate numai celor antrenati special mult timp. Azi, o buna dansatoare, ca sa aiba sanse de succes, trebuie sa inceapa sa invete de foarte mica sa se miste, iar o stea a dansului nu se formeaza decat daca are vocatie, si depune o munca asidua, zilnic. In lipsa acestor exercitii, articulatiile si ligamentele n-au mladiere si muschii pierd repede usurinta jocului lor. Psihanaliza a pus in evidenta o functie a artei, care este indeplinita de dans. Totalul inclinatiilor sexuale, neputand, sub efectul constrangerilor restrictive ale societatii, sa se realizeze in deplinatatea expansiunilor sale, este ascuns in subconstient. Dar, in constrangerea lor fortata, poftele ascunse fierb; ele pot pune in pericol echilibrul mintal daca, din cand in cand, impulsurile interzise n-ar putea sa se exercite, sa obtina o satisfactie sub forma cea mai obisnuita a visului. Cand impulsurile subconstiente sunt prea puternice, eruptia lor in constiinta este brutala. Psihanaliza explica astfel nevrozele, delirurile. Arta da insa inclinatiilor sexuale refulate ocazia sa se elibereze intr-un joc al imaginatiei. Aristotel observase ca teatrul satisface unele curiozitati, realizeaza “purgarea pasiunilor”. Dansul ar avea aceeasi functiune; imbratisarile voluptoase ale tangourilor si ale dansurilor sudamericane ar epuiza senzualitatea care, pe nesimtite, ar coplesi constiinta. Tinerele femei gasesc in dans prilejul sa creeze gesturi si forme de frumusete, sa-si exprime sentimentele, dintre care cel mai puternic este dragostea. In vechile dansuri taranesti, limbajul lor este naiv si fermecator. Ca sa fie un joc sanatos, dansul trebuie sa evite cauzele excitatiilor sexuale prea puternice, care irita poftele in loc sa le linisteasca.

Text: Otilia Ostrotki, psiholog