Mihai Morar provoaca artistii la duel in cadrul Jam Session Zu

afisPregateste-te sa iei pulsul fierbinte al metropolei si sa-ti cunosti vedetele preferate la Jam Session Zu! Ellie White, Kristina (Impact), Shift si George Nicolescu se vor duela joi, 31 mai 2012, incepand cu orele 23:00, la Bound Club&Bar din Centrul Vechi, in cadrul Jam Session Zu!

Cei prezenti vor avea ocazia sa-si auda solistii preferati interpretand in premiera coverurile celor mai in voga melodii ale vremii!

Duelul va avea loc sub atenta supraveghere a simpaticului Mihai Morar, care va juriza impreuna cu publicul propunerile muzicale ale cantaretilor. Fiecare dintre acestia va pregati cate doua piese pe care le va interpreta in maniera proprie pentru cei prezenti in club.

Bound Club&Bar este una dintre locatiile cu dubla identitate din Centrul Istoric al Capitalei. Atmosfera relaxanta a unui lounge bar potrivit pentru intalniri cu prietenii sau partenerii de afaceri in timpul zilei se transforma in cursul noptii in cadrul perfect pentru petreceri de neuitat.

Intra in lumea Bound! Te asteptam joi, 31 mai 2012, incepand cu orele 23:00, pe strada Smardan, nr. 30 pentru a-ti oferi o experienta desavarsita!

 

Text: Andreea Popescu