„Romanii au artisti” – divertisment vintage din 10 aprilie

Romanii au artistiLumea anilor ’70 a fascinat publicul care savura fiecare aparitie televizata a actorilor preferati si fredona rand cu rand fiecare slagar. Ani mai tarziu, subiectul marilor stele ale ecranului disparute din atentia publica devenea din ce in ce mai dezbatut, insa intalnirea cu generatia de aur intarzia sa se produca dincolo de cadrul unui talk show.

Românii au avut si au in continuare mari artisti, iar telespectatorii vor avea sansa de a-i redescoperi incepand din 10 aprilie, intr-o noua emisiune difuzata la Antena 1. Mai mult, cei de acasa se vor bucura nu numai de reintalnirea cu marii actori sau interpreti, ci si cu o lume al carei farmec ramane actual. “Romanii au artisti” aduce pe ecrane divertismentul vintage. Sketch-uri pline de umor, tinute specifice anilor ’70, orchestra, balet cu momente coregrafice elaborate, transmisie alb-negru si multa muzica, pe scurt un spectacol de divertisment total!   

 Romanii au artisti 5“Romanii au artisti” nu inseamna insa doar reintoarcerea la o perioada si o generatie de valoare a scenei romanesti, ci aduce in fata telespectatorilor o intalnire extrem de actuala. Generatia de aur intalneste artistii noii generatii reeditand intr-o interpretare proaspata marile succese ale acelei perioade: momente de umor savuroase si melodii cunoscute si indragite. Cele mai inedite duete vor prinde viata la “Romanii au artisti”. Delia si Angela Similea interpretand impreuna “Casa mea”, Mihai Bendeac si Mugur Mihaescu fredonand “Ah, o iubesc!” sau Mihai Bendeac si Rodica Popescu Bitanescu intr-un sketch savuros, “Un sendvis”, acestea sunt doar cateva dintre momentele care vor face deliciul publicului, iar lista asocierilor inedite dintre generatii si a pieselor indragite din acei ani fascinanti ramane deschisa imaginatiei. Emisiunea va fi difuzata miercuri, de la 20.30 pe Antena 1!

Text: Bianca Badescu