10 factori care nu te lasa sa dormi

1a5aaazuMulti oameni se confrunta cu tulburari ale somnului din diverse cauze la care nici macar nu te-ai gandi ca au vreo legatura cu insomnia. Atunci cand nu poti sa dormi sau adormi si te trezesti foarte repede perioade mai lungi de timp (nu vorbim aici de o singura noapte), inseamna ca suferi de o tulburare a somnului, iar aceasta nu vine niciodata din senin. Exista cel putin un factor care o provoaca si pe care trebuie sa-l identifici ca sa poti scapa usor de problema.

Atunci cand nu poti dormi cateva nopti pana la cateva saptamani, vorbim de o insomnie acuta, dar daca aceasta problema te-a afectat mai multe luni sau chiar ani, atunci insomnia a devenit cronica si rezolvarea ei este mai complicata. In continuare vom trece in revista cele mai comune, dar si cele mai neobisnuite cauze ale insomniilor.

1. Stresul. Atunci cand treci prin perioade stresante la serviciu, la scoala sau in viata personala si cand exista probleme la care te gandesti tot timpul fara sa reusesti sa te deconectezi, cel mai probabil nu vei putea sa adormi. De cele mai multe ori, iti poti da seama singur ce gand te streseaza si nu te lasa sa dormi. Jumatate dintre cei care sufera de insomnii le pun pe seama stresului si a grijilor. Insomnia de obicei dispare dupa rezolvarea problemei sau poate fi contracarata printr-un ritual de relaxare inainte de somn. Un pahar de lapte cu miere, un ceai relaxant, putina muzica linistitoare si o baie calda pot fi de ajutor.

2. Anxietatea si depresia. Cand oamenii se confrunta cu o situatie de genul unui interviu pentru angajare, un examen, o casatorie, este normal sa simta anxietate, iar aceasta le poate da insomnii pe termen scurt, cand vorbim insa de o stare de anxietate mai grava, atunci insomniile se pot acutiza. Anxietatea este o reactie a corpului la stres, la o amenintare potentiala si pot suferi atacuri de panica, transpiratie excesiva, teama, nervozitate. Cand anxietatea nu este provocata de cauze concrete care pot fi rezolvate si se manifesta ca o frica irationala, cea mai buna solutie este consultarea unui specialist. Anxietatea vine de obicei ca un insotitor al depresiei care, la randul sau, provoaca insomnii. Depresia se manifesta ca o stare generalizata de tristete, ce dureaza perioade lungi de timp, fara a avea un motiv real. Pentru vindecarea acesteia este nevoie, de asemenea, de ajutorul unui terapeut.

3. Excesul de cofeina. Consumul excesiv de bauturi ce contin cofeina, si nu ma refer aici doar la cafea, ci si la sucuri sau alte bauturi, duce, dupa cum bine stim, la imposibilitatea de a adormi. De aceea, este bine sa consumati bauturi ce contin cofeina doar dimineata, in cantitati moderate.

4. Consumul excesiv de alcool poate duce la insomnii. S-a constatat ca persoanele care consuma alcool perioade mai lungi de timp pot ajunge sa sufere de insomnii.

5. Televizorul si internetul ne pot aduce si ele probleme cand vine vorba de somn. Navigatul pe internet sau uitatul pana tarziu in noapte la TV provoaca insomnii anumitor persoane. Incearca macar pentru cateva zile sa iti schimbi aceste obiceiuri si observa efectele. S-ar putea sa dormi mai bine.

6. Mancarurile grase in cantitati mari si mai ales cele consumate seara pot provoca si ele probleme cu somnul.

7. Cu toate ca sportul te ajuta sa consumi energie, exercitiile fizice facute seara tarziu, care suprasolicita corpul si streseaza musculatura, pot duce la insomnii. Acest lucru nu este valabil insa in toate cazurile, depinde de organismul fiecaruia. Insa daca obisnuiesti sa faci sport cu putin timp inainte de ora de somn si nu reusesti sa dormi, atunci e posibil ca acesta sa fie motivul.

8. Diverse medicamente precum antidepresivele, cele care contin alcool, analgezicele care contin cofeina, diureticele, corticosteroizii, medicamentele pe baza de hormoni sau cele pentru tensiune ridicata au efecte secundare ce includ tulburari ale somnului.

9. Problemele medicale precum astmul, alergiile, hipertiroidismul, durerile cronice, Parkinsonul pot fi cauze ale insomniilor.

10. Vitaminele sau mineralele. Deficitul de magneziu, calciu sau vitaminele B6 ori B12 pot provoca insomnii. Pe de alta parte, suplimentele de magneziu luate seara sau prea multa vitamina B1 provoaca tulburari ale somnului.

Text: Bianca Badescu