5 artisti celebri care au murit de Craciun: cantaretul care a spus pe patul de moarte „La noapte o sa plec.”

foto-1Craciunul este una dintre marile sarbatori ale crestinatatii, insotita de bucuria timpului petrecut cu familia si prietenii; oferim si primim daruri, suntem cuprinsi de magia si spiritul acestei perioade. Dar asa cum ne-am obisnuit, vestile rele nu tin cont de astfel de sarbatori, prin urmare se intampla si evenimente mai putin fericite. Au trecut doar doua zile de cand am aflat cu totii de moartea cantaretului britanic George Michael, la varsta de 53 de ani. Iata si alte personalitati care au trecut in nefiinta la data de 25 decembrie:



James Brown, rapus de pneumonie

James Brown, cunoscut si sub numele de Soul Brother Number One, Universal James sau Mr. Dynamite, a fost unul dintre cei mai apreciati artisti funk, soul si R&B din Statele Unite si din lume. A colaborat cu artisti rock, jazz, reggae, disco, dance si hip hop, fiind artistul cu cele mai multe piese in topul Billboard Hot 100.

Culmea, cu niciuna dintre aceste piese nu a ajuns vreodata pe locul 1 in acest top. A murit la varsta de 73 de ani, la 25 decembrie 2006, in urma unei pneumonii. Cu cateva ore inaintea decesului, a declarat: “La noapte o sa plec.”

Charlie Chaplin a murit in somn

In 1977, tot pe 25 decembrie, la varsta de 88 de ani, a murit si Charlie Chaplin. A fost unul dintre cei mai mari si apreciati actori si regizori englezi, fiind fara indoiala unul dintre marile staruri ale secolului XX.


Dintre filmele cele mai renumite nu putem sa nu amintim “City Lights” (Luminile Orasului), The Great Dictator (Marele Dictator) sau Modern Times (Timpuri Noi). Spre sfarsitul anilor ’60, sanatatea lui a inceput sa se deterioreze, iar anul 1977 l-a gasit in scaunul cu rotile si cu dificultati de comunicare. A murit in somn, in ziua de Craciun, in casa lui din Elvetia.

Dean Martin, “The King of Cool”

foto-2Dean Martin, castigator al premiului Grammy pentru intreaga cariera, a murit si el tot pe 25 decembrie, in 1995. A fost un artist cunoscut pentru activitatea sa ca actor, cantaret, muzician de jazz si scenarist. Numele lui adevarat era Dino Paul Crocetti, dar a fost supranumit si “The King of Cool” pentru siguranta de sine si carisma sa. A fost, fara indoiala, unul dintre cei mai buni entertaineri din America la jumatatea secolului XX.

Tristan Tzara, DADAistul nascut la Moinesti

Tristan Tzara s-a nascut la Moinesti, Romania, in aprilie 1896. Numele sau adevarat este Samuel Rosenstock si este cunoscut in primul rand ca si cofondator al miscarii culturale dadaiste – precursor al unei adevarate revolutii in literatura si artele plastice.

foto-3-tristanttzara1

Tzara a fost un mare colectionar de arta, poet, scriitor, regizor de film, diplomat, dramaturg, eseist, muzician, compozitor si critic literar. A murit de Craciun, in 1963, la Paris, unde a fost inhumat in cimitirul Montparnasse.

George Michael, ultimul Craciun

Anul acesta, pe 25 decembrie, a decedat cunoscutul cantaret si producator britanic George Michael. Si-a inceput activitatea in 1981, devenind faimos ca vocalist al formatiei Wham! Si apoi ca artist solo. A vandut, la nivel mondial, peste o suta de milioane de discuri. Avea 53 de ani cand a decedat la resedinta sa din apropierea Londrei.

Dincolo de problemele pe care le avea cu dependenta de droguri si de alte acuzatii care i s-au adus de-a lungul timpului, ramane un artist iubit de milioane de fani, un suflet generos chiar si cu oameni pe care nu-i cunostea, facand numeroase donatii caritabile substantiale.

Text: Ionut Solescu