5 locuri în care să-ţi duci jumătatea de Valentine’s Day

Perioada următoare este perfectă pentru a-ţi face planuri de călătorie, mai ales pentru luna Februarie. Dacă nu ştii cum să-ţi surprinzi perechea de Ziua Îndrăgostiţilor sau de Dragobete, noi am făcut o mică listă cu locuri pe care le-aţi putea vizita împreună, în afara ţării.



1.     Veneţia

Cunoscut şi ca “Oraşul mare”, Veneţia este situată în regiunea Veneto a Italiei şi este capitala provinciei cu acelaşi nume. Republica Veneția a avut cea mai mare putere navală a Europei, timp de 800 de ani. Așezată la granița culturală cu Imperiul Bizantin, Veneția și-a dezvoltat un puternic spirit de independență care a dus la formarea unui oraș stat.

Astăzi, oraşul din Italia are aproximativ 175 de canale, care însumează circa 38 km. Canalele principale ale orașului sunt: Marele Canal (Canal Grande) și Canalul Giudecca (Canale della Giudecca). Veneţia are 398 de poduri, cele mai representative fiind Podul Diavolului (Ponte del Diavolo),  Podul Rialto, Ponte degli Scalzi, Ponte dell’Accademia şi Ponte della Constituzione.

Pe lângă plimbările cu gondola şi cinele romantice cu paste, la Veneţia te mai poţi bucura şi de faimosul carnaval veneţian care, anul acesta, începe pe 8 februarie şi se încheie pe 25 februarie. Piazza San Marco este principalul punct turistic. Având o arhitectură bizantină, gotică şi renascentistă, înconjurată de muzee, magazine şi cafenele, aceasta este locul unde există cele mai romantice cadre pentru fotografii.

Un bilet de zbor pentru oraşul de pe mare are preţuri începând de la 60 de euro pentru această perioadă. Poţi opta pentru cazări în casele oamenilor, cu 300 de lei pe noapte, două persoane, de pe site-uri de profil (precum Airbnb) sau poţi alege o cazări cu room-service, mic dejun şi alte servicii incluse, în regim hotelier, de pe Booking, dar un pic mai scumpe.

2.     Paris

Parisul, cunoscut ca fiind Oraşul Iubirii, poate fi o opţiune bună pentru februarie, dacă alegi să achiziţionezi biletele de zbor acum. Paris este capitala și cel mai mare oraș din Franța. Orașul este traversat de fluviul Sena, în nordul Franței, în mijlocul regiunii Île-de-France.

Deşi numele de Paris provine de la numele tribului Parisii cu origini din cuvântul galic parisio care înseamnă „oameni muncitori” sau „meșteșugari”, el rămâne cunoscut ca fiind Oraşul Luminilor şi cel al Dragostei. Pe lângă Tour Eiffel, locul unde se fac cele mai multe cereri în căsătorie din lume, importante atracţii turistice sunt şi Muzeul Luvru, Arcul de Triumf, Grădinile Versailles, biserica Sacre Coeur sau Moulin Rouge. Seara, îţi poţi scoate perechea la o plimbare pe Champs Elysee, iar dacă te ţine buzunarul, puteţi cina la un restaurant cu stele Michelin.

Un zbor low-cost dus-întors, în această perioadă, este aproximativ 100 de euro, însă cazările ajung să fie mai scumpe decât în Veneţia.

3.     Bruges

Bruges este un oraş neerlandofon situat în provincia Flandra din Belgia. În oraşul cochet, cu ieşire la Marea Nordului poţi să-ţi plimbi perechea cu barca sau poţi să-i arăţi Bazilica Sfântului Sânge. Acolo se păstrează, potrivit legendei, un flacon cu sângele lui Iisus. De asemenea, printre clădirile vechi, foarte bine întreţinute, mai puteţi vizita şi biserica “Onze-Lieve-Vrouwekerk”, cea în care se găsește unica sculptură în marmură “Madonna”, dinafara Italiei, a lui Michelangelo.

Cel mai apropiat aeroport este în Ostend, însă dacă nu doreşti să cheltui mult pe biletele de avion, achiziţionează-le pentru aeroportul din Bruxelles. Poţi ajunge uşor din capitala Belgiei până în Bruges cu trenul. Oraşul poate fi o opţiune foarte bună dacă eşti limitat de buget având în vedere că şi cazările sunt ieftine.

4.     Roma

Roma sau “Oraşul celor 7 coline”, capitala Italiei se află pe malul fluviului Tibru. Orașul are o istorie îndelungată fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne.

Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se numără Colosseumul, Fontana de Trevi, Pantheonul, Piazza Venezia și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Aici se găsesc Basilica de San Pedro şi Musei Vaticani, în care se află faimoasa Capelă Sixtină.

În această perioadă, se pot achiziţiona bilete de avion cu aproximativ 80 de euro şi, fiind extrasezon, cazările se găsesc la super preţuri.

5.     Atena

Atena, capitala Greciei,  a cunoscut o evoluție glorioasă, mai ales în Grecia Antică.  Numele Atenei provine de la numele zeiței Atena, zeiţa înţelepciunii din mitologia greacă. Dacă îţi doreşti o plimbare de poveste, află “Legendele Olimpului” chiar de la sursă. În patru zile de stat acolo, puteţi să vă bucuraţi de plimbări pe la Acropole, Agora, Forumul Roman cu Turnul Vânturilor, Templul lui Zeus Olimpianul, Biblioteca lui Hadrian şi Kerameikos.

Biletele de avion spre Atena costă aproximativ 90 de euro, iar cazările pe Airbnb încep de la 120 lei pe noapte, pentru două persoane.

Text: Bettina Cristea

Photo: Freepik