Cel mai muncit lucru din garderoba Alexei Chung este aerul că nu a muncit deloc. Neglijența ei are program fix. Fiecare apariție care pare scoasă la nimereală din dressing a trecut printr-un calcul pe care ea nu îl arată. Aici e toată dificultatea pentru cei care încearcă să o copieze. Cumpără hainele și ratează metoda.
Stilul ei e descris de obicei ca o combinație de trei registre. E partea londoneză, de țară engleză și indie sleaze, cu Barbour, pulovere groase și mocasini tociți. E partea pariziană, mai lustruită, cu breton, fustă mini din piele și guler rotund. E și o tușă boemă care leagă totul. Descrierea e aproape nefolositoare. Nu contează că amestecă trei lucruri. Contează că nu lasă niciunul să se închege într-un look pe care l-ai putea numi și cumpăra.
“Greșeala” care îi poartă numele, Alexa
Povestea cu Mulberry spune tot. În 2010, Chung a fost fotografiată cărând o servietă Elkington, un obiect gândit pentru bărbați cu dosare. A purtat-o ca pe o geantă de zi, adică greșit. Mulberry a văzut imaginile și a proiectat un model pornit de la acea eroare. Geanta Alexa a devenit un fenomen mondial și una dintre piesele care au definit deceniul. Industria i-a luat greșeala și i-a pus numele pe ea.
Ăsta e mecanismul întreg, strâns într-un singur obiect. Chung nu inventează piese. Le folosește pe cele existente într-un fel pe care proprietarul lor nu l-a prevăzut. Converse zgâriați sub o rochie cu flori. Un blazer prea mare peste un păr nepieptănat. O rochie de seară transparentă, purtată cu figura cuiva abia trezit. Fiecare ținută are un element care pare pus din greșeală. Tocmai acel element nu se găsește la raft.
Regula unui singur lucru nelalocul lui
Cei care o studiază numesc asta regula lucrului nepotrivit. Termenul e drăguț dar în spate e un stil construit pe eroare ce refuză să fie citit corect și nu poate fi etichetat. Nu poate fi transformat într-o listă de produse. Nu poate fi filmat în cincisprezece secunde ca tutorial. E exact opusul a ceea ce cere economia conținutului.
Aici stă diferența față de generația care a urmat-o. Chung și-a format imaginea la sfârșitul anilor 2000. Se întâmpla înainte ca stilistul de vedete să devină o industrie. Nimeni nu proiecta încă fiecare apariție pe ecrane. Nu avea o echipă care să îi construiască legenda. Era propriul ei autor. Referințele îi erau Twiggy, Jane Birkin și Françoise Hardy, adunate în ani, iar rezultatul nu semăna cu un catalog. O poți imita, dar nu o poți produce.
Statutul de muza, o retrogradare
Pe covorul roșu, atitudinea rămâne aceeași. La Met Gala din 2016, tema cerea tehnologie și strălucire. Ea a venit într-un costum sclipitor semnat Thakoon. Sala era plină de rochii de bal. A tratat cea mai formală seară a modei cu dezinvoltura unei zile de mers la cafea. Autoritatea vine din faptul că nu pare să îi pese.
Ar fi comod să închei aici, cu Chung drept muză eternă. Ar fi și o lașitate editorială. Realitatea e mai puțin flatantă. Brandul ei propriu, lansat în 2017, s-a închis în 2022. Gustul ei, atât de exact pe un singur corp, nu s-a tradus în produs de serie. Chloé și Miu Miu o folosesc acum ca muză, ceea ce sună a onoare. Este mai degrabă o retrogradare. Muza e referința altcuiva. Autorul semnează. Industria o preferă ca referință, fiindcă referința nu dă faliment.
Internetul se întreabă periodic cine e Alexa Chung a generației Z. Răspunsul cinstit e că nu există și nu are cum. Nu fiindcă ar lipsi fetele cu gust. Mașinăria care ar produce-o distruge chiar condițiile care au făcut-o pe ea posibilă. O adolescentă talentată de azi e împinsă spre lizibilitate din prima zi, spre ținute care se pot cumpăra, eticheta și repeta. Chung a putut fi indescifrabilă fiindcă nimeni nu îi cerea încă să fie un magazin.
Lecția ei e despre dreptul de a greși în văzul tuturor și de a nu da explicații. Între timp, ăsta a ajuns cel mai scump lucru din modă. Nu se vinde, fiindcă nu se poate ambala.
Sursă imagini: Instagram @alexachung
