Amancio Ortega, fondatorul Zara – magnat în real-estate

Investiţiile în real-estate l-au făcut magnat în imobiliare pe fondatorul grupului Inditex, spaniolul Amancio Ortega. Portofoliul său de proprietăţi depăşeşte 15 miliarde de euro. Numai anul trecut afaceristul, în vârstă de 84 de ani, a investit 2,1 miliarde de euro în real-estate.  

De asemenea, el a mai cumpărat imobiliare în Statele Unite în valoare de 2,6 miliarde de euro. Printre achizițiile din SUA se numără şi proprietăți istorice precum clădirea Haughwout din Manhattan sau cel mai înalt turn de birouri din Miami.

În afară de bunurile imobiliare, Ortega a investit şi în energie şi telecomunicaţii, achiziţionând un pachet de 5% în Enagas, în 2019.

Activele antreprenorului Ortega valorează aproximativ 52 de miliarde de euro, o mare parte din sumă venind din cota pe care o deţine la Inditex. Averea sa a scăzut cu mai mult de o cincime în acest an, ca urmare a pandemiei, care a obligat Inditex să închidă magazine. Acţiunile companiei au scăzut cu 22% în acest an.

Chiar dacă această criză sanitară i-a închis cel puţin 1200 magazine din grup, Amancio Ortega rămâne cel mai bogat spaniol. Vezi mai multe AICI!

Inditex este cel mai mare retailer de fashion din lume ce deține brandurile: Zara, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear şi Oysho. Compania a intrat pe piaţa din România în 2007.

Text: Bettina Cristea