Aromaterapia, un remediu pentru sanatate si frumusete

shutterstock 6881749O buna parte din plantele medicinale isi bazeaza actiunea lor terapeutica pe un grup de substante chimice, denumite uleiuri volatile, uleiuri eterice, uleiuri esentiale sau uleiuri aromatice. Exista un mare numar de plante care contin aceste substante active, plante utilizate din vremuri stravechi si chiar in zilele noastre, fie pentru condimentarea mancarurilor, fie ca parfumuri sau pentru proprietatile lor terapeutice.

Numerosi cercetatori recurg la binefacerile tratamentului cu substante aromate, la aromaterapie, care este la fel de veche cum este si fitoterapia. Uleiurile volatile se pot obtine relativ usor, cu un minim de investitii. Din considerente de ordin practic trebuie precizat faptul ca, in foarte multe cazuri, uleiurile volatile sau esentiale pot inlocui o gama larga de antibiotice, inlaturand consecintele negative ale acestora, mai ales in cazul tratamentelor de lunga durata. Asa-numita proba a timpului in aromaterapie are la baza cateva zeci de mii de ani fata de cateva decenii ale antibioticelor. Scopul semnalarii efectelor terapeutice ale uleiurilor volatile este dublu: primul fiind faptul ca utilizarea uleiurilor volatile pentru efectele lor asupra multor germeni patogeni duce la scaderea consumului exagerat de antibiotice; iar al doilea, demonstrat deja in practica aromaterapiei, este acela ca numeroase tulpini de bacterii rezistente la antibiotice pot fi anihilate prin actiunea antimicrobiana a uleiurilor volatile. Foarte putini stiu, de exemplu, ca busuiocul are proprietati antiseptice intestinale, antispastice si tonice nervine, ce actioneaza in special asupra cortio-suprarenalelor, fiind larg utilizat mai ales de popoarele asiatice si latine in astenii nervoase, spasme gastrice si pilorice, in infectii intestinale si multe altele. Multe plante exotice (unele chiar cultivate in tara noastra, ca isopul si rosmarinul) contin borneol, care, utilizat intern sau extern, are actiune antimicrobiana si este stimulent cortico-suprarenal. Aproape toata lumea cunoaste proprietatile curative ale musetelului, dar foarte putini stiu ca o specie asemanatoare care la noi este denumita gresit musetel rau, datorita numeroaselor componente active din uleiul volatil obtinut din aceasta specie, are enorm de multe utilizari in aromaterapia din alte tari, dintre care se pot mentiona: in insomnii, in tulburarile de menopauza, in migrene, in ameteli, ulcere stomacale si ulceratii intestinale, enterite, anemie, convulsii si in multe altele.

Scortisoara este un bun stimulent al functiilor circulatorii, cardiace si respiratorii, avand proprietati antiseptice si carminative, hemostatice, vermifuge etc. Toate aceste recomandari speram sa fie utile atat bolnavilor, cat si medicilor, mai ales dupa un tratament indelungat cu antibiotice fara rezultate pozitive.

 

 

Text: Adelina Gruia