Dacă în alți ani laitmotivul Met Gala era silueta dezgolită, tema din 2025 a adus un suflu diferit, deschizând scena unor ținute mai complexe, materiale precum voalul, satinul sau catifeaua fiind alese cu grijă, nu doar pentru dramatism, ci și ca gest stilistic cu referințe subtile la moștenirea vizuală a lui André Leon Talley.
Colman Domingo, copreședinte al galei și una dintre cele mai așteptate prezențe ale serii, a pășit cu autoritate într-o mantie safir plisată, semnată de Alessandro Michele pentru Valentino – un gest vestimentar cu iz Talley greu de confundat. Capa – voluminoasă, precis construită și împodobită cu un guler ornamental – a deschis seara cu o notă de opulență regizată, transformată apoi în subtilitate. După urcarea treptelor, Domingo a renunțat la mantia monumentală pentru a dezvălui un ansamblu compus din jachetă alb-negru în carouri și pantaloni clasici gri, accesorizat cu o floare polka-dot și o eșarfă nonșalantă. A fost o mișcare coregrafică, un dublu act stilistic care a oscilat între solemnitate și joie de vivre, între figura autoritară și dandy-ul exuberant. Trena capei a fost nu doar o piesă de deschidere, ci o metaforă vizuală a transformării – un omagiu vizibil și teatral adus temei „Superfine: Tailoring Black Style”, dar și memoriei celui care a făcut din pelerină o armură de eleganță declarativă.
Jodie Turner-Smith a pășit într-un portret în mișcare, într-o creație Burberry care a combinat forța croitoriei britanice cu o eleganță evocatoare. Pardesiul burgundy din piele embosată cu motive florale, cu umeri sculptați și talie strânsă, se prelungea într-o trenă amplă, tip bustle, ce mătura solemn podeaua muzeului. Inspirată de un portret din 1891 al ecvestrei Selika Lazevski, ținuta a adus în prim-plan o imagine regală, transpusă în coduri contemporane de Daniel Lee și stilizată de Law Roach. În loc de capa clasică, trena tip mantie a servit drept pod stilistic între istorie și prezent, între feminitatea decorativă și puterea silențioasă. Pălăria înaltă, ton sur ton, a completat referința ecvestră, iar apariția ei a fost o reverență sculpturală în fața temei „Superfine: Tailoring Black Style” – o lecție despre cum moștenirea afro-americană prinde formă în siluete tăioase, dar poetice.
Alton Mason, mereu cu un pas înaintea timpului, a reconfigurat silueta bărbătească printr-o estetică afrofuturistă îndrăzneață, infuzată cu nostalgie hip-hop. A purtat un palton negru Hugo Boss cu umeri arhitecturali și trenă fluidă, care l-a învăluit precum o pânză regală desprinsă dintr-un univers paralel – unul în care Slick Rick întâlnește haute couture-ul secolului XXI. Paltonul s-a deschis teatral, dezvăluind un ansamblu argintiu cu talie sculptată și un decupaj în formă de inimă. Peticul ocular metalic și pălăria fedora au completat o apariție gândită ca performance, dar ancorată în memorie colectivă și expresie personală. În această orchestrare vizuală, capa nu a fost un simplu adaos, ci o punte între reverența față de trecut și visarea către viitor – o declarație stilistică despre apartenență, putere și libertatea de a construi propriul limbaj vestimentar.
Dua Lipa a oferit o versiune fluidă a cape-ului reinterpretat – o rochie Chanel neagră, cu un corsaj decupat geometric și o fustă din straturi vaporoase, brodată cu pene fine ce se îndesau treptat într-o trenă diafană. Fiecare pas lăsa în urmă o urmă de eleganță fragilă, un ecou vizual al rafinamentului couture. Dacă unele apariții au fost manifeste, a sa a fost o celebrare subtilă a feminității controlate. În lipsa unei capele clasice, trena fluidă și accesoriile dramatice au creat un echilibru între glamourul atemporal și noile coduri de expresie personală – un tribut vizual adus rafinamentului negru, fără ostentație, dar cu o claritate tăioasă.
Serena Williams, însoțită de Edward Enninful, a livrat un look cu o pelerină lungă într-o nuanță de turmalină, realizată de Moncler. Trena amplă a avut nevoie de asistență pentru a fi purtată cu grație pe treptele muzeului, iar textura sa, compusă din panouri moi de puf, a oferit un contrast surprinzător între volum și fluiditate.
Lupita Nyong’o a reinterpretat cape-ul într-o notă delicată, alegând un voal mentă care i-a învăluit costumul în aceeași nuanță. Rezultatul: o apariție echilibrată între structură și fluiditate, între prezență și transparență controlată.
Diana Ross a fost însă unul dintre cele mai memorabile momente ale serii, marcând o revenire spectaculoasă după o absență la eveniment de peste două decenii. Ross a purtat o rochie lungă, împodobită cu cristale, completată de o capă albă, decorată cu pene, cu o trenă impresionantă de aproximativ 5,5 metri. Această capă a fost brodată cu numele celor cinci copii ai săi și ale celor opt nepoți, transformând ținuta într-un omagiu emoționant adus familiei sale. Pentru a gestiona amploarea capei, a fost necesară asistența a șase persoane pe treptele muzeului.
Deși ținuta sa nu a dialogat vizibil cu tema serii – nici prin croială, nici prin referințe culturale – singurul element ce a părut să rezoneze vag cu spiritul serii in tinuta Shakirei a fost chiar trena. Rochia ei roz pal a fost acompaniată de o pelerină în aceeași nuanță, croită de Prabal Gurung, care se prelungea într-o trenă amplă, prinsă de încheieturi. Trena ar putea fi percepută ca un ecou, poate chiar involuntar, al siluetelor spectaculoase promovate de André Leon Talley. În lipsa unui discurs stilistic ancorat în context, acest detaliu a fost, poate, singura punte – firavă, dar fotogenică – între Shakira și tema serii.
Lauryn Hill a fost lecția vie despre cum moda devine mărturie culturală. La prima sa apariție la Met Gala, a îmbrăcat un costum galben untos cu detalii burgundy, peste care se desfășura o pelerină ce cobora asimetric, transformând coafura afro într-o coroană simbolică. Bijuteriile sale veneau din Ghana, iar look-ul ei a fost gândit ca un tribut adus regalității africane și diasporei. Într-o seară a modei, Lauryn a adus un moment de apartenență profundă.
Janelle Monáe, mereu cu un pas în fața convenției, a transformat cape-ul într-un act performativ. A pășit învelită într-un înveliș voluminos, abstract, care s-a desfăcut teatral dezvăluind o ținută secundă. Cu aer de instalație în mișcare, apariția sa a vorbit despre libertatea de expresie, dar și despre plăcerea de a juca în propriul film. Capa nu a fost doar o piesă de styling, ci un scenariu vizual.
Rosé de la BLACKPINK a reinterpretat croitoria masculină printr-o lentilă sofisticată, purtând un smoking Saint Laurent croit impecabil, peste care plutea o capă de tafta neagră cu trenă. Aerul operatic și proporțiile largi ale cape-ului au transformat silueta într-o reverență discretă pentru André, dar și într-o declarație de forță și grație.
Dr. Monica L. Miller, voce academică esențială în conceptualizarea temei expoziției din acest an, a îmbrăcat o capă scurtă, acoperită de mărgele și scoici cowrie – elemente ce făceau trimitere la obiectele expuse în expoziție și la puterea feminină ancestrală. Ținuta sa a fost un mesaj codificat despre legătura între cercetare, stil și rădăcini.
Teyana Taylor a adus pe treptele muzeului nu doar atitudine, ci și o lecție de istorie vestimentară reinterpretată. A purtat o capă din catifea roșie intensă, brodată cu inscripția „Harlem Rose” – o creație semnată de Ruth E. Carter, care a transformat moștenirea culturală într-un gest couture. Titlul nu este întâmplător: „Harlem Rose” este și numele unui cântec lansat de Taylor, un omagiu liric adus originilor sale. Capa și cântecul devin astfel o declarație dublă de identitate – un portret mobil al mândriei de apartenență și al feminității cultivate în forță și rafinament. Trena bogată, aproape regală, nu a fost un simplu accesoriu, ci o extensie a poveștii personale și a comunității din care artista provine.
În ansamblu, Met Gala 2025 a reîntronat capa ca semn distinctiv al autorității personale. De la cele ample, dramatice, până la cele delicate sau conceptuale, pelerinele au depășit rolul de simplu accesoriu, devenind prelungiri vizuale ale unor identități profunde. Ele au fost un răspuns stilistic și emoțional la tema „Superfine: Tailoring Black Style” și un gest colectiv de reverență față de André Leon Talley – figura care a transformat capa într-un manifest de sine.