Cei mai deştepţi membri ai familiei regale britanice. Cine e în top şi cine nu!

Un rezultat surpriză a fost obţinut atunci când s-a realizat topul celor mai inteligenţi membri ai regalităţii britanice. Acesta a avut la bază un studiu realizat de Oxford Royale, care a analizat rezultatele la şcoală ale membrilor familiei regale britanice şi poziţia pe care o are fiecare instituţie de învăţământ care a acordat notele. Oxford Royale a folosit QS World University Rankings, o aplicaţie care acordă rating colegiilor în funcţie de reputaţia academică şi de aspectul facultate-student, ca parte a analizei lor.



Meghan pe primul loc, Harry nici nu e în Top

Meghan Markle, soţia prinţului Harry, acum în vârstă de 40 de ani, a ieşit câştigătoare, având în vedere că a absolvit o universitate de elită, Northwestern University in Evanston, Illinois, clasată pe locul 30 în lume în anul 2021. Ducesa de Sussex este dublu licenţiată la prestigioasa unitate de învăţământ, în teatru, dar şi în relaţii internaţionale.

Pe locurile doi şi trei îi urmează Kate Middleton şi prinţul William! Kate, Ducesa de Cambridge, a urmat liceul privat Marlborough College in Wiltshire, England, unde a terminat cu cele mai bune calificative. Apoi a mers la University of St. Andrews, locul 91 în lume, chiar locul unde l-a cunoscut şi s-a îndrăgostit de prinţul William. Acesta este pe locul 3, iar Harry nici măcar nu a ajuns în top 10, căci nu a urmat nicio facultate, doar liceul.

Iată cum arată topul complet:

  • Meghan Markle, Northwestern University
  • Kate Middleton, University of St Andrews
  • Prinţul William, University of St Andrews
  • Prinţesa Eugenie, Newcastle University
  • Peter Phillips, Exeter University
  • Zara Tindall, Exeter University
  • Prinţesa Anne, University of Aberdeen
  • Lady Kitty Spencer, University of Cape Town, European Business School
  • Camilla Parker Bowles, SOAS University of London
  • Prinţesa Beatrice, Goldsmiths, University of London