
Beyonce
Fara doar si poate, Beyonce a fost cea mai apreciata aparitie pe covorul rosu de la premiile MTV Music Awards 2016. Tinuta purtata de celebra cantareata a tinut primele pagini ale publicatiilor de profil si a facut furori printre impatimitele modei. Beyonce a purtat o rochie semitransparenta gri-argintiu Francesco Scognamiglio, prevazuta cu un guler din pene supradimensionat, pe care a accesorizat-o cu un set de bijuterii Lorraine Schwartz, estimate la 13 milioane dolari. Artista a venit insotita de fiica sa, Blue Ivy, imbracata, de asemenea, corespunzator evenimentului, intr-o rochita tutu cu trena. Queen B a reusit sa-si socheze fanii prin extravaganta rochiei care-i lasa la vedere formele apetisante, curiosii intrebandu-se chiar daca nu cumva vedeta n-a purtat lenjerie intima…
Naomi Campbell
Frumoasa mulatra Naomi Campbell pare sa fi descoperit secretul tineretii fara batranete, caci, la cei 46 de ani ai sai, arata impecabil. Modelul a taiat respiratia tuturor cand a pasit pe covorul rosu intr-o rochita Brando Maxwell, extrem de scurta si de sexy, care lasa la vedere un corp tonifiat si o piele radianta. Fiindca nu a purtat bijuterii care sa epateze, Naomi si-a pus in evidenta tinuta printr-o pereche de pantofi stiletto aurii.
Britney Spears
Dupa o pauza de 9 ani, Britney Spears a urcat din nou pe scena VMA, motiv pentru care ne dorim sa o includem in top 3 cele mai cool aparitii de la MTV Music Awards 2016, cu atat mai mult cu cat merita aplauze pentru silueta lucrata. Artista a slabit mult in ultima perioada si o felicitam pentru ca a reusit sa se mentina in forma. A purtat o rochie neagra, asimetrica, pusa in evidenta de niste decupaje destul de indraznete. Cu toate ca avea nevoie de o pata de culoare, Britney a ales sa incalte o pereche de pantofi negri stiletto. Am putea spune ca acesta este un minus al tinutei, deoarece fie o strangeau, fie modelul o dezavantaja, caci pareau incomozi in picioarele sale.
Sursa foto: google images
Text: Madalina Manole

Britney Spears






