Conturarea mandibulei, trendul anului 2021

conturarea mandibulei

Remodelarea sau conturarea mandibulei are șansele să devină cea mai în vogă procedură estetică neinvazivă din România în 2021.

Intervenția a căpătat o popularitate impresionantă, după ce multe vedete de peste ocean au declarat că au efectuat-o, Kim Kardashian fiind cea care a dat startul acestui trend la nivel mondial.



Întinerirea feţei fără operaţie

Intervenția are scopul de a elimina depozitele adipoase, gușa sau bărbia dublă și de a reface conturul mandibular, accentuând și întinerind trăsăturile feței, fără a fi nevoie de operație, anestezie sau perioadă de recuperare.

„Odată cu trecerea anilor, nu doar pielea să lasă, ci și linia mandibulară. Trăsăturile încep să nu mai fie așa de ferme cum erau odată. Se pierde linia dintre unghiul madibular și menton, și obținem un aspect de față căzută, îmbătrânită. Din fericire, medicina estetică neinvazivă evoluează și avem acum posibilitatea să obținem linia mandibulei mai pronunțată, ca în tinerețe, bineînțeles, fără bisturiu”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Conturarea mandibulei se poate realiza cu ajutorul mai multor metode, potrivite și vârstei pacientei.

Tratament cu acid hialuronic sau cristale de calciu

Există posibilitatea unui tratament injectabil cu acid hialuronic sau cristale de calciu. Acesta din urmă este un produs echivalent cu acidul hialuronic, dar mult mai concentrat și oferă o posibilitate mult mai mare de întindere a pielii. Tratamentul este minim invaziv și dă un aspect de chip mai suplu, înfrumusețează profilul și pune în valoare trăsăturile pacientei.

Tratament cu fire de suspensie

În cazul persoanelor trecute de vârsta de 60 de ani, procedura de remodelare a conturului mandibular implică folosirea de fire resorbabile de suspensie, care se introduc sub piele. Cu ajutorul acestora se obține efect de lifting, iar chipul capătă un aspect vizibil întinerit.

Cristina Dudău