Crop top-ul, must have-ul din garderoba

Crop Top-poza principalaCrop top-ul este una dintre piesele de rezistenta din garderoba unei femei si se poate adapta oricarui anotimp: vara se poarta fara discutie, in toate combinatiile posibile, insa si in sezonul rece poate fi usor de purtat pe sub hainele mai groase. De asemenea, acest articol vestimentar este foarte usor de asortat si purtat. Se poate accesoriza atat la tinute de zi cat si la tinute de noapte si poate fi combinat cu absolut orice alt articol vestimentar. Pe de alta parte, mini-bluzitele se potrivesc oricarui tip de silueta, chiar si femeilor mai plinute.



Cum se poarta crop top-ul?

Crop top-ul anului 2014 se poarta urmand  o regula de baza, si anume trebuie sa-ti ascunzi buricul, dar sa lasi la vedere partea superioara a abdomenului. Cum? Purtand pantaloni sau fuste cu talie inalta. Un avantaj puternic al crop top-ului este ca poate fi purtat atat in parc cat si la un eveniment care impune eleganta. De exemplu, un crop top negru combinat cu o pereche de pantaloni negri sau o fusta neagra trei sferturi si o pereche de pantofi cu toc te transforma intr-o aparitie eleganta. Acelasi crop top purtat cu balerini si pantaloni scurti te scoate din incurcatura atunci cand vrei sa mergi la plimbare in parc si nu stii cum sa te imbraci.

Cum asortam crop top-ul?

Atunci cand alegem sa ne imbracam in crop top este foarte important sa avem grija sa nu cadem in vulgaritate deoarece acesta este un obiect vestimentar care cu usurinta poate fi atribuit zonei erotice. Paleta de culori si de imprimeuri a crop top-urilor este infinita, astfel ca avem de unde alege. Daca purtati crop top-uri in culori puternice, atunci asortati-le cu pantaloni sau fuste in nuante sterse sau cu blugi si tenisi. Minionele bluzite se asorteaza de minune cu palaria sau cu incaltamintea, insa nu neaparat si cu geanta sau cureaua. In toamna si primavara se pot purta cu pantaloni lungi si pe deasupra se pot accesoriza cu un pulover mai gros, din aceeasi gama de culori.

Crop top-uri pentru femeile mai plinute

Femeile cu o silueta rubiconda pot purta cu incredere crop top-uri, cu conditia sa respecte cateva reguli. Crop top-ul nu trebuie sa fie foarte scurt, ci ar trebui sa se termine chiar in zona taliei, iar de acolo sa inceapa imediat fusta sau pantalonul ales. Astfel se va defini foarte bine talia si va crea iluzia optica de mijloc subtire. De asemenea, femeile cu solduri voluminoase pot purta crop top cu fusta deasupra genunchilor, iar pe deasupra pot imbraca un sacou mai lung. Daca va feriti sa aratati pielea, imbracati un crop top mai larg peste un maiou.

Sursa foto: vogue.co.uk

Text: Madalina Manole