Cum sa te machiezi ca sa iti pui in evidenta bronzul

Cum sa te machiezi ca sa iti pui in evidenta bronzulTenul frumos bronzat si machiajul potrivit fac intotdeauna echipa buna atunci cand vine vorba despre lookul tau. Una dintre regulile de baza in ceea ce priveste machiajul tenului bronzat este faptul ca trebuie sa optezi pentru nuante care sa se asorteze culorii pielii si nu sa contrasteze, pentru ca, in momentul in care vei utiliza farduri mult prea deschise, bronzul va parea in exces. Primul pas consta in demachierea tenului si apoi aplicarea unei creme de zi hidratante, dupa care se continua cu un machiaj care sa te faca sa te simti frumoasa, in ton cu vara.

Machiaj uniform

Pentru un machiaj uniform, indicat este ca, inaintea aplicarii fondului de ten, sa utilizezi si o baza de machiaj, astfel incat fondul sa ten sa se aseze mai bine. Daca ai un ten fara imperfectiuni, poti renunta de tot la fondul de ten, daca nu, alege unul mineral, care sa lase pielea sa respire, iar tenul sa nu aiba un aspect incarcat. Poti aplica o crema cu particule stralucitoare, aurii, discrete, pentru a intensifica nuanta bronzului, asta daca iesi in oras seara, in niciun caz ziua. Pe pometi poti folosi un fard piersica sau pudra bronzanta pentru a accentua nuanta bronzului.

Ochi spectaculosi

Fardurile bej, nude, aurii, maro sau piersica sunt cele mai potrivite. Foloseste un creion alb pe pleoapa interioara a ochilor, daca vrei sa ii subliniezi. Nici fardurile pastelate nu sunt de evitat, vernil, lila, albastru, mov dau foarte bine pe un ten bronzat, proaspat sarutat de razele soarelui. Tusul negru combinat cu un fard auriu este una dintre cele mai reusite combinatii, mai ales daca te pregatesti sa petreci o seara in club. Contureaza sprancenele cu un fard intr-o nuanta maro, iar rezultatul va fi cel asteptat. Rimelul nu trebuie sa-ti lipseasca nici el. Pentru zi, alege unul negru, iar pentru seara, tot negru, insa pentru volum.

Buze naturale

Daca pui accent pe zona ochilor, pe buze poti folosi un ruj nude, luminos, in niciun caz nu opta pentru rujurile sidefate. Un gloss transparent sau un ruj piersica, cremos… iar buzele tale vor arata spectaculos. Incearca sa renunti la nuantele tari, oranj, fucsia etc. pentru ca risti ca, in combinatie cu tenul bronzat, aparitia ta sa fie mai degraba una vulgara.

Nu uita de coafura!

Coafura nu trebuie sa fie una sofisticata. Buclele mari, neglijente, esarfele romantice prinse cu o funda sau palariile se potrivesc foarte bine pielii bronzate si, in plus, te vor face sa te simti la fel ca in vacanta. Parul prins simplu intr-o coada de cal sau lasat pur si simplu dezlegat, impreuna cu un machiaj simplu si de bun gust reprezinta cocktailul perfect pentru un sfarsit de vara reusit.

Text: Ruxandra Raica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *