De ce ne plac stirile negative?

De ce ne plac stirile negative?Copii fortati nedrept sa experimenteze boli incurabile, accidente si orfanii lor, casatorii ce se dezbina dupa ani de impreuna si certuri ce au puterea sa murdareasca amintiri. Le vedem si ni se povestesc in tot grotescul lor la o cafea si o tigara, vara pe balcon sau la un program de maxima audienta dintr-o seara de weekend.

Este oare omul de la natura, prada usoara a invidiei si a suitei tuturor gandurilor negative? Este doar o placere morbida nedeclarata si neconstientizata care se naste in fiecare sau o ultima dovada de disperare cu care cautam printre cei de langa noi, oglindiri ale propriilor drame? Omul, fiinta sociala este in definitiv scalv al apartenentei, dependentul confirmarilor externe.

Confirmarea in bratele celorlalti
Indreptarea catre nefericiri externe nu vine neaparat dintr-o placere de a ne bombarda informational cu astfel de date. Face parte din natura umana si un astfel de interes pentru aceasta parte mai morbida dar dincolo de toate aceastea, placerea pentru povestile nefericite nu este altceva decat un interes si o motivatie de a putea sa stim, si in acelasi timp sa ne linistim, ca nu vom fi sau ca nu am fost singurii care am trecut prin astfel de experiente. Este ca un punct de sprijin care se creeaza. Partea de nefericire pe care o ducem cu noi reuseste sa se detensioneze si sa fie impartasita in mod inconstient sau mai mult sau mai putin constient in momentul in care auzim sau vedem ca si altora li se intampla. Nu am putea spune ca ne plac povestile nefericite, ci doar ca atunci cand le auzim la celalat, ne folosim de experienta cuprinsa in ele pentru a ne intari in eventualitatea parcurgerii propriilor experiente de acest gen. Este un interes, o atentie care se trezeste in noi si care poate sa declanseze acest efect de placere prin modul in care noi suntem acolo prezenti pentru a invata intr-un fel mai putin constient, din experienta celui care a parcurs un astfel de eveniment, o astfel de poveste.

Oameni intre oameni, nevoia apartenentei
Ceea ce creeaza placerea de a auzi, de a vedea experientele nefericite ale altora, este nevoia de a stii, de a intelege si de a ne linisti ca nu suntem singuri, nu suntem singuri in durerea noastra, in nefericirea noastra. Este de fapt ca o confirmare ca aceste intamplari fac parte din lume, fac partea din viata si nu mi se intampla numai mie.  Sunt momente de detensionare, momente in care reusim sa ne eliberam la nivel psihic de aceasta incarcatura pe care o purtam cu noi. Pentru acest lucru, avem nevoie sa ne confirmam in afara in aceste povesti ale celorlalti.

De la arta la barfa, forme diferite, acelasi fond
Predispozitia pentru povestile triste si nefericite nu tine in mod obligatoriu de gradul de cultura. Nivelul cultural intervine in schimbarea formei de manifestare. Un om cu un grad de cultura mai ridicat isi poate gasi astfel de consolare si oglindire in alte modalitati fie ca vorbim de carti, de creatie, de senarii, filme, teatru sau opera. Nevoia de a impartasi, de a ne detensiona este aceeasi. Forma de manifestare difera si de la persoana la persoana si de la un model cultural la un altul. Diferenta intre aceste tendinte umane de a impartasi experiente neplacute pentru a putea compara si pentru a elimina sentimentul de amaraciune, de singuratate, de oropsire vine din forma. Fie ca mergem la teatru, ascultam un concert sau ne refugiem in arta, fie ca stam pe banca, mancam seminte si ascultam ultimele barfe ale satului, acelasi uman respira prin fiecare por al corpului nostru.

Text: Irina Chelarescu
Consultant: Psiholog Stefania Nita
Tel: 0721 207 728

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *