Despre timp și modă – 150 de ani de MET

MET

Expoziția MET din acest an, cu tema „About Time: Fashion and Duration” se deschide la New York în acest weekend. Și va celebra cu ținute expuse cronologic 150 de ani de modă, din 1870 până în prezent.

Gala Met 2020, care a fost anulată din cauza pandemiei de  coronavirus, fusese programată să celebreze aniversarea de 150 de ani a muzeului.



Continuitatea timpului

„Folosind conceptul la durée al filosofului Henri Bergson – continuitatea timpului – expoziția explorează modul în care hainele generează asociații temporale care combină trecutul, prezentul și viitorul”, explică un comunicat de presă al muzeului. „Conceptul este exprimat și prin scrierile Virginiei Woolf, care îndeplinește rolul de narator fantomă ”al expoziției.”

Mrs Arnold dinner dress, 1895 și Riding jacket, Morin Blossier (French), 1902

Expoziția va prezenta o cronologie de 125 de ținute datând din 1870 până în prezent, și se va desfășura în două galerii adiacente. Acestea au fost realizate sub forma unor ecrane de ceas enorme și organizate în jurul principiului celor 60 de minute de modă. Fiecare „minut” prezintă o pereche de articole de îmbrăcăminte, lucrarea primară reprezentând natura liniară a modei, iar lucrarea secundară caracterul său ciclic.

“Broken Mirrors” Ensemble, Yves Saint Laurent 1978–79 haute couture și Iris Van Herpen 2003

 

Trecut și viitor în modă

„Toate articolele de îmbrăcăminte sunt negre pentru a sublinia schimbările de siluetă, cu excepția finalului spectacolului, unde o rochie albă din colecția haute couture primăvară / vară 2020 a lui Viktor & Rolf, realizată din mostre reciclate într-un design patchwork, servește drept simbol pentru viitorul modei, cu accent pe comunitate, colaborare și durabilitate.”

Expoziția se va desfășura în perioada 29 octombrie 2020 – 7 februarie 2021.

Istoric

John Galliano 2012, Balenciaga 1958, Viktor & Rolf 2003 și rochie de seară americană 1928

Fondată de Eleanor Lambert, gala MET a fost organizată pentru prima dată în 1948 pentru a încuraja donațiile din partea înaltei societăți a New York-ului. Pentru aceste evenimente, cele mai faimoase personalități din lumea modei, filmului, muzicii și artei se reunesc cu scopul de a strânge bani pentru Metropolitan Museum of Art Costume și pentru a sărbători marea deschidere a celei mai recente expoziții. În fiecare an, tematica petrecerii este una extravagantă.

Text Cristina Dudău

Foto Hepta