Starul Al Pacino i-a adus un omagiu colegei sale din filmul „Nașul” și fostei sale partenere, care a decedat săptămâna trecută.
Actorul în vârstă de 85 de ani filma la Paris și, potrivit unor surse, a avut nevoie de ceva timp pentru a-și pune în ordine gândurile și sentimentele legate de Keaton, care a decedat sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, din cauza unei pneumonii, scrie The Guardian.
„Am fost șocat”
„Când am auzit prima dată vestea, am fost șocat”, a declarat Pacino pentru Publicația Deadline.
„Diane a fost partenera mea, prietena mea, cineva care mi-a adus fericire și, în mai multe rânduri, mi-a influențat direcția vieții. Deși au trecut peste treizeci de ani de când am fost împreună, amintirile rămân vii, iar odată cu moartea ei, acestea au revenit cu o forță care este atât dureroasă, cât și emoționantă.”

Pacino și Keaton au jucat împreună în „Nașul/The Godfather” în 1972, iar cei doi au avut o relație romantică intermitentă până în anii 1980.
„A trăit fără limite, iar tot ce atingea era impregnat de energia ei inconfundabilă”, a spus Pacino. „A deschis uși pentru alții, a inspirat generații și a întruchipat un dar unic în viață, care radia prin munca și viața ei. Pe ecran, era magnetică – fulgerătoare și fermecătoare, furtunoasă și tandră. Era o minune. Actoria era arta ei, dar era doar una dintre multele modalități prin care își exprima imaginația și creativitatea.”
El a adăugat că era „de neoprit, rezistentă și, mai presus de toate, profund umană”.
Keaton despre Pacino: „Eram nebună după el”
Keaton a declarat pentru People în 2017 că era îndrăgostită de Pacino când au început să lucreze împreună. „Eram nebună după el”, a spus ea. „Fermecător, amuzant, vorbăreț fără oprire. Avea un aspect care îl făcea să pară un orfan pierdut, un fel de savant nebun. Și, oh, era superb!”
Keaton l-a numit odată „cel mai distractiv bărbat” care avea „cel mai frumos chip”.
Ea a spus că „a muncit din greu” pentru această relație, dar când el nu s-a angajat să se căsătorească, i-a dat un ultimatum și relația s-a terminat. „Nu am abordat situația într-un mod perfect”, a adăugat ea.
Woody Allen: „Era atât de frumoasă, încât mi-am pus la îndoială sănătatea mintală”
Al Pacino este doar una dintre numeroasele vedete de la Hollywood care i-au adus un omagiu.
Woody Allen a scris un omagiu sincer pentru Diane Keaton, într-un eseu publicat de The Free Press.

„Diferită de orice persoană pe care planeta a cunoscut-o sau pe care probabil nu o va mai vedea vreodată, chipul şi râsul ei luminau orice spaţiu în care intra”, a scris Allen în articol.
Regizorul şi-a amintit prima lor întâlnire la o audiţie pentru piesa sa din 1969, „Play It Again, Sam”, la Teatrul Morosco. Keaton, proaspăt venită din Orange County şi lucrând ca garderobieră în timp ce juca în „Hair”, fusese recomandată de profesorul de actorie Sandy Meisner.
„Dacă Huckleberry Finn ar fi fost o tânără frumoasă, ar fi fost Keaton”, îşi aminteşte Allen că s-a gândit când a văzut-o prima dată.
Cei doi au avut iniţial dificultăţi în a se conecta în prima săptămână de repetiţii. „Ea era timidă, eu eram timid, iar cu două persoane timide lucrurile pot deveni destul de plictisitoare”, a scris Allen. Dar după ce au luat o masă rapidă împreună în timpul unei pauze, totul s-a schimbat. „Era atât de fermecătoare, atât de frumoasă, atât de magică, încât mi-am pus la îndoială sănătatea mintală. M-am gândit: oare m-am îndrăgostit atât de repede?”

Până la momentul premierei spectacolului în Washington, D.C., cei doi deveniseră un cuplu. Keaton s-a dovedit a fi cea mai de încredere colaboratoare creativă a lui Allen, oferindu-i feedback despre filmele sale, pe care el îl aprecia mai presus de orice.
„Cu trecerea timpului, am început să fac filme pentru un singur spectator, Diane Keaton”, a dezvăluit Allen. „Nu am citit niciodată vreo recenzie a operei mele şi mi-a păsat doar de părerea lui Keaton”.
„Am petrecut împreună câţiva ani minunaţi, iar în cele din urmă amândoi am mers mai departe, şi doar Dumnezeu şi Freud ar putea să înţeleagă de ce ne-am despărţit”.
Allen a încheiat cu o reflecţie emoţionantă asupra moştenirii lui Keaton: „Acum câteva zile, lumea era un loc în care exista Diane Keaton. Acum este o lume în care ea nu mai este. Prin urmare, este o lume mai tristă. Totuşi, filmele ei rămân. Iar râsul ei minunat încă răsună în mintea mea”.
Keaton a jucat în opt dintre cele 50 de filme ale lui Allen, printre care „Annie Hall”, „Manhattan” şi „Radio Days”.
Coppola: „Creativitatea personificată”
Actorul Michael Douglas a numit-o pe Keaton „una dintre cele mai mari simboluri din industria noastră”, în timp ce regizorul Francis Ford Coppola a numit-o„creativitatea personificată”.

Regizoarea Nancy Meyers, care a lucrat cu Diane Keaton în „Something’s Gotta Give”, și-a amintit de ea într-o postare pe Instagram. „O actriță strălucită care s-a expus de nenumărate ori pentru a ne spune poveștile”, a scris ea. „Ca femeie, am pierdut o prietenă de aproape 40 de ani – uneori, de-a lungul acelor ani, mi s-a părut o soră, pentru că am împărtășit atât de multe experiențe cu adevărat memorabile. Ca regizoare, am pierdut legătura cu o actriță la care se poate doar visa.”
Anunțul familiei
Actriţa Diane Keaton, care a jucat în filme emblematice precum ”Nașul/The Godfather” şi ”Annie Hall”, a murit din cauza pneumoniei, a anunţat familia acesteia.
Într-o declaraţie publicată de revista People miercuri seara, familia actriţei a spus că sunt „foarte recunoscători pentru mesajele extraordinare de dragoste şi sprijin pe care le-au primit în ultimele zile”. Deși nu s-a căsătorit niciodată, Keaton a primit doi copii, fiica Dexter, 29 de ani, și fiul Duke, 25 de ani, prin adopție, când avea 50 de ani.

Keaton a devenit celebră în anii 1970 odată cu rolul din filmul lui Woody Allen ”Annie Hall”, care i-a adus un Oscar pentru Cea mai bună actriţă şi i-a lansat cariera de decenii în lumea filmului.
A rămas în conştiinţa publicului şi prin rolul lui Kay Adams Corleone, soţia lui Michael Corleone, interpretat de Al Pacino, în trilogia ”The Godfather”.
Sursă foto Hepta









