George Burcea, confirmat cu COVID-19

Ieşit deja din #Ferma de câteva săptămâni, George Burcea s-a infectat cu COVID-19 în afara competiţiei. Anunţul a fost făcut public, astăzi, de cei de la PRO TV.

Noul iubit al Vivianei Sposub s-a postat zilele trecute, pe contul de Instagram,  alături de prietenii săi, la Botoşani. Odată aflată vestea, actorul s-a autoizolat şi și-a anunțat atât membrii familiei, cât și prietenii cu care a intrat în contact în ultimele zile.

Potrivit anunţului celor de la PRO TV, vedeta a făcut testul de două ori pentru a se asigura că este pozitiv.  Tot ei spun că starea lui Burcea este una bună, acesta acuzând doar mici dureri de cap.

„Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID – 19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viață, cât se poate de rapid”, a declarat fostul soţ al Andreei Bălan.

Photo: Instagram