Ghid de buna purtare a pantofilor de toamna

decupat_ghid de purtare pantofiNu aduce anul ce aduce… ceasul… sau, mai bine zis, sezonul de toamna. Acest anotimp este cel al schimbarilor de tot felul. Peisajul isi modifica nuantele, temperaturile incep incet-incet sa scada si, odata cu ele, garderoba se updateaza. De data aceasta, ne vom concentra mai mult pe incaltaminte, pe propunerile designerilor, pe tot ce este nou si diferit. Din paleta de toamna nu lipsesc: blana, sireturile si snururile, tocurile decorate, franjurile, cizmele peste genunchi. Sezonul acesta, pregateste-te sa o iei la… picior!



Sa ne tragem de… snururi

Nu stim daca ai vazut sau nu productia Fifty Shades of Grey, dar incaltamintea acestui sezon este inspirata, cu siguranta, din povestea acestui film. De la New York la Paris si inapoi, pantofii decoltati, cu snururi si sireturi, fac furori printre iubitoarele de trenduri. Roberto Cavalli ne propune un model de pantof cu varful rotund si snururi de catifea care se innoada pe glezne. Sunt potriviti pentru birou, pot fi purtati cu jeansi sau pantaloni de stofa si vor arata foarte bine cu un trenci de sezon. Brandul Chloé a mers pe aceeasi idee: cizme pana la genunchi cu sireturi care lasa bucati de piele la vedere. Iar Gucci, Emilio Pucci si Phillip Lim s-au aliniat trendurilor.

Fuzzy love

Incaltamintea cu blana nu este chiar ceva nou, insa, pentru sezonul de toamna/iarna 2015, abordarea este cu totul diferita. Mocasinii, cizmele, pantofii cu toc si chiar sandalele pe care le incalti la petrecerile din toamna aceasta trebuie sa fie accesorizate cu blana… din belsug. Salvatore Ferragamo, Fendi si Maison Margiela au inclus in colectiile lor astfel de perechi de incaltaminte. Nu le poti purta toata ziua pentru ca s-ar putea ca ploaia de afara sa iti produca neplaceri, dar la o petrecere unde vrei sa iesi din tipare… pune-ti imaginatia la treaba.

Color blocking

Si ce daca-i toamna? Se poarta in continuare culorile intense, saturate, asortate cu nuante neutre. Vei adauga un pic de veselie monotoniei specifice toamnei. De ce sa incalti o pereche de pantofi intr-o singura culoare sau in doua, cand poti aspira la mai mult? Prabal Gurung a prezentat pe catwalk modele de botine in patru culori, Derek Lam ne indeamna sa purtam cu incredere combinatia de negru, bleumarin si verde intens, Fendi da culoare sezonului rece cu note de oranj, iar Miu Miu vine cu modele pe cat de ciudate, pe atat de colorate.

Incaltaminte care ia forma piciorului

In toamna lui 2015 se poarta foarte mult pantofii si cizmele care se muleaza pe picior, din tot felul de materiale. Calvin Klein ne propune cizmele cu toc mic si gros, peste genunchi, pe care le poti purta cu o rochie din material textil si cu un pardesiu cu o croiala dreapta. Alexander McQueen, Christian Dior si Alberta Ferretti sunt doar cateva dintre brandurile care ne „imbraca” picioarele.

Tocuri ridicate la rang de arta

De data aceasta, accentul nu se mai pune pe varful pantofului, pe partea din fata, ci pe toc. Tocurile au devenit arhitecturale. Roberto Cavalli ne propune tocurile groase si transparente, Dolce & Gabbana a prezentat pe podium o pereche de pantofi in al caror toc era inserat un ruj, Monique Lhuillier a transformat tocul intr-un grilaj, iar la Jason Wu, tocul a luat forme grafice. Tocurile groase sunt destul de comode, asa ca reprezinta o optiune foarte buna pentru birou.

Franjuri

A fost doar o chestiune de timp pentru ca franjurile sa revina in moda. Inspirate din anii 1970, franjurile vor lua cu asalt strazile orasului. Ghetele cu toc de inspiratie rock pot fi combinate cu jeansi, camasi simple si sacouri, dar si cu rochii casual. Ralph Lauren, Burberry si Rebecca Minkoff ne indeamna sa optam pentru incaltamintea franjurata.

Text: Ruxandra Dumitrescu