„HOPE: Atacul final” este o producție SF de proporții, dar și un thriller psihologic în care spectacolul vizual merge mână în mână cu o întrebare foarte umană: ce fac oamenii atunci când lumea pe care o cunoșteau încetează brusc să mai funcționeze?
Filmul, distribuit în România de Vertical Entertainment, ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din România începând cu 23 septembrie. Iar pentru spectatorii români există un motiv suplimentar de interes: o parte importantă a filmului a fost filmată chiar în România, peisajele locale devenind decor pentru orașul imaginar Hope Harbor și pentru unele dintre cele mai spectaculoase secvențe de acțiune ale producției.
Na Hong-jin își schimbă genul, nu și obsesia
Na Hong-jin nu este un regizor care să fi construit până acum filme confortabile. „The Chaser”, „The Yellow Sea” și „The Wailing” au impus un cineast preocupat de tensiune, de personaje împinse spre limită și de situații în care răul nu vine niciodată dintr-un singur loc.
În „HOPE: Atacul final”, regizorul face un pas spectaculos către science-fiction, dar nu își abandonează obsesia pentru comportamentul uman în condiții extreme. Creatura misterioasă poate fi amenințarea vizibilă, însă adevărata tensiune se naște din felul în care oamenii reacționează atunci când nu mai au informații, autorități funcționale sau o cale clară de scăpare.
Ambiția proiectului este pe măsura schimbării de registru. „HOPE: Atacul final” este prezentat drept cel mai scump film coreean realizat până în prezent și reprezintă o producție internațională de amploare, în care efectele, cascadoriile și tehnologia de filmare sunt puse în slujba unei povești care pornește de la un coșmar aparent imposibil de explicat.
Filmul a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, iar participarea are o semnificație aparte pentru Na Hong-jin: toate filmele sale au fost invitate în cadrul prestigiosului festival. Este un parcurs rar și care spune ceva despre statutul pe care regizorul și l-a construit în cinematografia internațională.
Hope Harbor, orașul în care lumea se termină
Povestea este plasată în Hope Harbor, un oraș de coastă izolat, aflat în apropierea Zonei Demilitarizate. Este genul de loc în care izolarea geografică devine, în momentul în care apare pericolul, o condamnare.
Când izbucnesc incendii de pădure, resursele și ajutoarele sunt redirecționate către intervențiile de urgență. În același timp, toate comunicațiile orașului sunt întrerupte. Hope Harbor rămâne practic singur în fața unei amenințări pe care nimeni nu o poate identifica sau înțelege complet.
Responsabilitatea cade asupra șefului poliției și a adjunctului său, care trebuie să se ocupe de siguranța locuitorilor. După un atac fulgerător și complet debusolant, polițiștii pornesc împreună cu un grup restrâns de localnici curajoși în urmărirea creaturii, în munți.
Numai că vânătoarea nu rămâne vânătoare prea mult timp. Cei care pornesc să găsească fiara descoperă că pot deveni ei înșiși pradă.
De aici începe adevărata escaladare a poveștii. Ceea ce se naște din ignoranță și frică se transformă în conflicte umane, iar acestea împing evenimentele către o tragedie de proporții cosmice. În fond, una dintre ideile cele mai fertile ale SF-ului este tocmai aceasta: necunoscutul nu este neapărat periculos pentru că este rău, ci pentru că oamenii nu știu cum să-l interpreteze.
România, transformată în teritoriu SF
Pentru România, „HOPE: Atacul final” este mai mult decât un film internațional care a avut câteva zile de filmare aici. Peisajele românești au fost integrate în construcția universului vizual al filmului, alături de regiuni din Coreea de Sud.
Scenograful Lee Hwokyoung a lucrat cu diversitatea peisajelor din cele două țări pentru a construi imaginea orașului Hope Harbor și a împrejurimilor sale. Munții și pădurile din România devin astfel parte dintr-un spațiu cinematografic imaginar, în care oamenii sunt urmăriți de o amenințare despre care nu cunosc aproape nimic.
Iar dacă uneori decorul este doar decor, aici el devine un personaj în sine. Pădurile montane nu sunt simple fundaluri pentru aventură, ci spații în care orientarea se pierde, distanțele devin greu de evaluat, iar vânătoarea se poate întoarce în orice clipă împotriva celor care au pornit-o.
Producția a folosit teritoriul românesc și pentru secvențe de acțiune de amploare. Coordonatorul de cascadorii Yoo Sang Seob a orchestrat scene complexe, între care o urmărire spectaculoasă pe cai prin pădurile montane din România, urmăriri cu mașini și prăbușirea unui camion-cisternă.
Pentru un film care combină SF-ul cu acțiunea de mare viteză, asemenea secvențe nu sunt simple momente de spectacol. Ele sunt construite pentru a păstra senzația de pericol fizic și pentru a face ca lumea filmului să pară suficient de reală încât spectatorul să uite, măcar pentru câteva minute, că se află într-o sală de cinema.
O cameră care poate atinge 200 de kilometri pe oră
Spectacolul vizual este susținut de o echipă tehnică de elită. Directorul de imagine Hong Kyung-pyo a colaborat cu echipa XM2, cunoscută pentru activitatea sa în francize precum „007” și „Mission: Impossible”.
Pentru „HOPE: Atacul final”, filmarea secvențelor dinamice a presupus folosirea unor camere montate pe sisteme pe fir și a unor mecanisme de glisare care pot ajunge la viteze de 200 de kilometri pe oră. Este genul de soluție tehnică prin care camera nu mai este doar un martor al acțiunii, ci pare să alerge odată cu personajele.
Există însă și o alegere estetică mai puțin spectaculoasă la prima vedere, dar esențială pentru atmosfera filmului: producția a fost realizată aproape în totalitate fără scene nocturne. În loc să ascundă spațiul în întuneric, echipa s-a bazat exclusiv pe dinamica luminii naturale.
Asta schimbă radical felul în care este construită frica. Nu trebuie să fie noapte pentru ca ceva să fie ascuns. O pădure luminată de soare poate fi la fel de amenințătoare ca una învăluită în întuneric atunci când spectatorul știe că pericolul se află undeva acolo, dar nu îl poate vedea.
De la munții României la orchestra din Viena
La scară vizuală, „HOPE: Atacul final” traversează continente. La nivel sonor, producția a apelat la un compozitor american cu o experiență specială în construirea atmosferei de neliniște.
Muzica este semnată de Michael Abels, cunoscut pentru coloanele sonore ale filmelor „Get Out”, „Us” și „Nope”, realizate de Jordan Peele. Alegerea sa pentru un film precum „HOPE” este, prin urmare, mai mult decât o simplă colaborare de prestigiu: Abels vine dintr-o zonă cinematografică în care sunetul poate deveni parte a terorii, nu doar un acompaniament al imaginii.
Coloana sonoră a fost înregistrată la celebra Synchron Stage din Viena, împreună cu o orchestră formată din 70 de instrumentiști. Rezultatul urmărește să amplifice atât dimensiunea epică a poveștii, cât și momentele de tensiune psihologică.
Este o combinație interesantă: pe ecran, camerele pot fi aruncate prin aer cu viteze de până la 200 de kilometri pe oră, caii aleargă prin pădurile românești, mașinile intră în urmăriri, iar un camion-cisternă se prăbușește. În spatele acestor imagini există însă o orchestră de 70 de oameni care contribuie la transformarea haosului vizual într-o experiență coerentă.
Când SF-ul întâlnește thrillerul psihologic
„HOPE: Atacul final” nu pare interesat să aleagă între genuri. Este SF, dar și film de acțiune. Este thriller psihologic, dar își permite și accente neașteptate de umor. Iar combinația este probabil una dintre cele mai interesante mize ale proiectului.
Într-o epocă în care multe producții de gen sunt construite după formule foarte precise, Na Hong-jin pare să prefere amestecul. Necunoscutul generează frică, frica produce conflict, conflictul generează acțiune, iar oamenii încearcă să supraviețuiască într-un context pe care nu îl mai pot controla.
În acest sens, „HOPE: Atacul final” nu este doar povestea unei creaturi care atacă un oraș. Este povestea unei comunități care descoperă cât de fragile sunt regulile pe care se bazează atunci când apare ceva pentru care nimeni nu are un manual de utilizare.
Poate că tocmai aici se află legătura secretă dintre film și cinematografia de până acum a lui Na Hong-jin. Indiferent dacă amenințarea vine din lumea crimei, din supranatural sau, acum, dintr-un teritoriu SF, întrebarea rămâne aceeași: ce se întâmplă cu omul atunci când frica îi confiscă reperele?
Răspunsul poate fi văzut pe marele ecran începând din 23 septembrie, când „HOPE: Atacul final” ajunge în cinematografele din România, exclusiv în săli de cinema. Iar pentru publicul român, experiența vine cu o particularitate greu de ignorat: o parte din lumea în care are loc acest coșmar cinematografic a fost construită chiar aici, în România.
