Ce inseamna daca visezi persoana iubita?

Atunci cand iubitul iti apare in vis, te trezesti dimineata cu un zambet larg pe fata si cu fiori ce-ti traverseaza tot corpul. Dorul te cuprinde si mai tare si abia astepti sa-l vezi. Insa aceasta nu este o manifestare general valabila, caci se poate intampla sa ai un cosmar cu el si atunci sa te trezesti speriata. In continuare, va prezentam cele mai comune situatii in care iti poate aparea iubitul in vis si interpretarea acestora.



Somn usor si vise placute!

Visele sunt manifestari ale inconstientului si subconstientului menite a descarca si relaxa creierul, insa, in anumite credinte, se spune ca visele sunt o forma prin care Divinitatea comunica cu oamenii. Astfel s-a nascut ideea ca exista vise premonitorii care, interpretate corect, ne pot ajuta sa deslusim ceea ce urmeaza. Studii in domeniu au dezvaluit puterea creierului de a cunoaste franturi din viitorul apropiat si astfel s-au nascut carti care dezbat acest subiect. Insa, de cele mai multe ori, visele sunt o reflexie a propriei realitati, asa cum este perceputa si interpretata de creier.

Vise de dragoste

Daca te afli la inceputul relatiei si iti visezi iubitul, este cat se poate de normal. Entuziasmul puternic si dorinta se rasfrang si asupra subconstientului, iar acesta creeaza visul. Un vis profund in care iti apare iubitul poate descifra ceea ce simti tu pentru el, modul in care tu il percepi sau ce asteptari ai de la acesta. Este important sa gasesti o corelatie a simbolurilor din vis cu viata reala, caci astfel vei putea intelege mai multe despre tine, despre acea latura nevazuta a ta, pe care cu siguranta nici tu nu o cunosti prea bine. Tine cont ca in vis se pot manifesta, conturate sub diverse forme, atat bucuriile, cat si fricile tale.

Interpretari ale viselor in care apare iubitul tau

  • Daca visezi ca te casatoresti cu iubitul tau, poate insemna dorinta ta puternica de stabilitate, insa, pe de alta parte, poate avea si o semnificatie negativa. Daca te visezi tu mireasa sau pe el mire, este semn rau prevestitor de boala grea sau accident grav. In simbolistica autohtona, mireasa aduce ghinion sau chiar moarte.
  • Daca visezi ca iubitul tau moare, nu trebuie sa te sperii, caci in popor se spune ca „i-a murit moartea”, deci nicidecum nu are conotatia din vis, ci mai degraba una pozitiva. Este posibil sa prevesteasca o noua etapa in relatie, poate o logodna sau poate o despartire. Acest vis poate simboliza si inhibarea propriei personalitati si dorinta de schimbare la acest nivel.
  • Daca visezi ca te certi cu iubitul tau si suferi, se poate traduce ca o manifestare a unei frici interioare si o nevoie de imbunatatire a comunicarii dintre voi.
  • Un vis erotic cu iubitul tau poate simboliza o refulare, chiar o necesitate sexuala reprimata. Ar trebui sa discuti mai mult cu iubitul tau pe aceasta tema si sa vezi ce anume va lipseste la acest capitol.
  • Daca visezi ca iubitul te insala, cu siguranta nu asta se intampla si in realitate, ci este o manifestare a unei dorinte sexuale reprimate de-a ta. Mai poate traduce si faptul ca aveti valori diferite si, prin urmare, luati decizii diametral opuse.
  • Daca visezi ca ai un alt iubit decat cel din viata reala, este semn ca iti doresti mai mult de la actuala relatie, iar daca il visezi pe fostul iubit, este semn ca actuala relatie nu te multumeste.

Text: Madalina Manole