Invata sa te pensezi corect!

invata-sa-te-pensezi-corectForma sprancenelor iti poate pune in valoare trasaturile sau, din contra, iti poate schimba fizionomia in rau. Este foarte important felul in care ne pensam sprancenele, iar procesul nu este tocmai simplu. Rezultatele pot fi insa foarte bune daca tii cont de cateva reguli.



Cum determini forma sprancenelor?

Imagineaza-ti ca trasezi o linie verticala de langa nara in sus – de acolo trebuie sa inceapa spranceana. Apoi, imagineaza-ti ca ai o linie care pleaca din partea exterioara a narii si se uneste cu coltul exterior al ochiului, urcand apoi catre spranceana – acela este punctul unde trebuie sa se termine spranceana. Poti folosi penseta sau un creion pentru a determina aceste puncte. Tot ce trece in afara lor, trebuie pensat. Dupa ce ai pensat aceste zone, trebuie sa stabilesti forma sprancenelor. Porneste din zona unde spranceana este cea mai groasa (catre interior) si traseaza o linie exact sub acea zona, urmarind forma sprancenei. Linia poate fi curbata sau poate forma un unghi ascutit, in functie de forma aleasa. Poti determina punctul in care spranceana se curbeaza imaginandu-ti o linie care porneste tot de la terminatia narii (corespunzatoare sprancenei respective), care trece prin pupila si se prelungeste catre spranceana. Acolo este, practic, zona unde spranceana incepe sa se subtieze.

Trucuri care te ajuta la pensat

Atunci cand te pensezi, trebuie sa ai grija sa presezi usor pielea din jurul firului si sa il smulgi in sensul de crestere, nu invers. Daca ai sprancenele rare, poti umple golurile cu ajutorul unui fard, creion sau gel pentru sprancene. Trebuie sa tii cont de faptul ca intotdeauna culoarea sprancenelor trebuie sa fie similara cu cea a parului. Poate fi putin mai inchisa sau mai deschisa, dar este neaparat nevoie sa fie aceeasi nuanta pentru ca, altfel, creeaza o discrepanta deranjanta. Daca ai sprancenele foarte inchise la culoare si dese, ar fi indicat sa le tunzi, pentru ca, in caz contrar, iti inaspresc trasaturile. Pentru a le tunde, trebuie sa piepteni firele in sus si sa tai putin varfurile care ies in afara liniei sprancenelor. Pentru a diminua durerea provocata de smulgerea firelor, poti folosi un cub de gheata pe care sa-l tii pe sprancene timp de 2 minute inainte de pensat. Este important sa stii ca nu se mai poarta sprancenele subtiri ca un fir de ata. Tendinta este de a le pastra grosimea, de a le conferi un aspect cat mai natural.

Text: Bianca Badescu