Kanye West divorţează de Kim Kardashian?

Rapper-ul, fost candidat la preşedinţia SUA, a anunţat astăzi, pe contul său de Twitter, că în urmă cu doi ani a încercat să divorţeze de soţia sa Kim Kardashian. Motivul ar fi fost infidelitatea lui Kim.

″Am încercat să divorţez de când Kim s-a întâlnit cu Meek la Warldolf pentru reforma închisorilor″, a scris West, Warldorf fiind numele unui cunoscut lanţ hotelier, iar rapper-ul Meek Mill fiind fostul iubit al lui Nicki Minaj. Vedeta şi-a şters postarea câteva minute mai târziu.

În ultima perioadă, postările şi mesajele publice pe care le face Kanye West sunt tot mai bizare. Pe lângă vestea divorţului, acesta o mai acuză pe soţia sa că a dorit “să-l închidă” pe motive medicale. Ba mai mult, el a scris că se compară cu Nelson Mandela şi că filmul “Get Out” îi reprezintă viaţa.  

Zilele trecute, în cadrul evenimentului dedicat campaniei sale electorale din Carolina de Sud, rapper-ul a plâns în timp ce povestea despre decizia pe care a trebuit să o ia în trecut, împreună cu Kim, de a-i da sau nu naştere unuia dintre copii. Vezi aici întreaga ştire!

Later edit

Kim Kardashian a răspuns public declaraţiilor făcute de soţul ei, zilele trecute, pe platforma Twitter. Vedeta spune că soţul ei suferă de o tulburare bipolară şi îşi roagă fanii să empatizeze cu situaţia lui.

După cum ştiţi mulţi dintre voi, Kanye are o tulburare bipolară. Cei care sunt apropiaţi de Kanye îi cunosc inima şi înţeleg cuvintele sale, care nu reflectă intenţiile sale. Rog fanii şi mass media să dea dovadă de compasiune şi empatie pentru a trece peste asta“, a scris Kim pe InstaStories.

Text: Bettina Cristea