Kate Middleton, un stil vestimentar de urmat

Kate Middleton a reușit să între în inimile tuturor grație mai multor calități care o definesc, dintre care amintim o asemănare izbitoare între stilul vestimentar personal, gingășia și fragilitatea sa și cele ale Prințesei Diana, cărora li se adaugă un zâmbet și o privire calde și sincere. Ducesa de Cambridge este un adevărat fashion icon: aparițiile sale sunt de fiecare dată impecabile și apreciate de critici vestimentari de talie internațională, iar ea este considerată drept una dintre cele mai elegante reprezentanțe ale unei case regale. Cu toate că prin vene nu-i curge sânge albastru, fiind o femeie simplă dintr-o familie modestă, Kate a avut mereu bun-gust în ceea ce privește alegerea ținutelor vestimentare.

Farmaciștii Catena recomandă crema cu aloe vera de la Cyclax, o crema fină cu efect calmant și regenerant, care poate fi utilizată atât pe fațăcât și pe corp. 



Un stil clasic și rafinat

În foarte multe apariții publice, și nu numai, Kate a fost observată purtând rochii până la genunchi, care-i dădeau o oarecare notă de sobrietate, însă, pentru a-și păstra aerul tineresc caracteristic, adopta în majoritatea cazurilor imprimeurile și jocuri grafice vesele. O altă notă definitorie a stilului său vestimentar sunt fustele în formă de A, combinate cu sacouri, bluze sau cămăși asortate. Pliseurile sunt, fără doar și poate, preferate de ducesă, alături de croiuri care-i evidențiază talia subțire. Un alt model de rochie pe placul ducesei de Cambridge este cel specific anilor ’60, cu tăietură dreapta, un model care-i conferă o elegantă clasică și un rafinament aparte.

Dacă vorbim de rochii de seară, atunci rămânem într-o zona caracterizată de sobrietate, ducesa preferând rochiile lungi ce-i acoperă cât mai mult brațele și-i ascund decolteul. De asemenea, nu-i place să iasă în evidență prin materiale transparente sau rochii strălucitoare, dovadă stând chiar rochia de mireasă pentru care a optat într-una dintre cele mai importante zile din viață sa. Un touch personal am putea spune că este culoarea albastru pe care Kate o poartă în toate nuanțele sale.

Farmaciștii Catena recomandă crema iluminatoare pentru conturul ochilor de la Rilastil, din gama ProgressionHD, o cremă cu acțiune de lifting și antirid, creată pentru a asigura un aspect luminos și relaxat.

Paltonul, piesa de rezistență

Piesa de rezistență din dulapul regal al lui Kate este, fără doar și poate, paltonul. Pentru că vremea din Anglia o cere, această se poate laudă cu o colecție impresionantă de paltoane atât în tonuri neutre, cât și în tonuri puternice sau imprimeuri elegante, toate respectând același tipar și accentuându-i talia.

Pantalonii skinny

Cu toate că rar este văzută în public purtând pantaloni, iată că în timpul liber adoră să îmbrace jeans, modelul sau preferat fiind cel skinny și pe bună dreptate, căci se poate mândri cu un fizic perfect echilibrat. Notă elegantă o însoțește și-n aceste cazuri, asortand întotdeauna un sacou, un blazer sau o cămașă la această ținută.

Farmaciștii Catena recomandă crema cu vitamina E de la Cyclax, o cremă pentru față și corp care hidratează și catifelează pielea. Această crema cu vitamina E este ideală ca bază de machiaj, având o formulă non-grasă care se absoarbe rapid, lăsând pielea moale și fermă

Pălăria, un must have demn de o ducesa

Fie iubește pălăriile, fie respectă întocmai normele impuse de nobilimea britanică – oricum ar fi, ducesa de Cambridge poartă pălăriile cu atâta elegantă și stil, încât în anul 2012 a fost desemnată „Cea mai fashion purtătoare de pălării”. Faptul că are marea calitate de a le asorta atât ținutelor casual, cât și celor elegante o transformă din nou într-un fashion icon.

Pantofii nude, preferații ducesei

De foarte multe ori, Kate a fost văzută purtând pantofi cu platforma și, deși gurile rele spun că regina Angliei ar detesta acest accesoriu și ar critică-o pe ducesa la acest capitol, iată că modelul de pantofi a devenit o emblemă a imaginii sale. În plus, se poate observa un real atașament față de culoarea nude la încălțăminte, o culoare care lungește vizibil piciorul și pe care Kate o adopta la majoritatea ieșirilor sale în public.

Accesorii chic și moderne

Pe lângă pălărie, o altă amprenta a stilului vestimentar al lui Kate este cureaua statement pe care o accesorizează de fiecare dată când are ocazia pentru a-și accentua talia. De asemenea, iubește clutch-urile și la acest capitol își permite să se joace în voie cu modelele și culorile, iar rezultatele sunt întotdeauna apreciate și aplaudate.

Sursă foto: hepta, vanityfair.com