Kristen Stewart va fi Prinţesa Diana într-un film dedicat acesteia

Un nou film despre viaţa Prinţesei Diana este în curs de realizare, iar actriţa Kristen Stewart va interpreta rolul lui Lady Di.

Firul narativ al peliculei se va axa pe ultimele sărbători de Crăciun ale prinţesei, petrecute la casa din Sandringham. Regizorul Pablo Larrain povesteşte că şi-a dorit ca povestea să fie despre identitatea femeii care nu-şi doreşte să ajungă regină, ci să revină la statutul de femeie normală, cum era înainte să-l cunoască pe Charles.

De asemenea, regizorul recunoaşte că s-a gândit să facă acest film văzând succesul pe care îl are serialul The Crown. Cât despre actriţă… “Kristen poate interpreta multe roluri, poate fi misterioasă şi foarte fragilă, iar nu în ultimul rând, foarte puternică, exact cum ne dorim”, spune Pablo.

Privind rolul interpretat de protagonista din Twilight, părerile sunt împărţite în mediul online.

 

 

 

 

 

 

 

Text: Bettina Cristea

Photo: Cosmopolitan