Kylie Jenner și Travis Scott – Bat clopote de nuntă?

Kylie Jenner din nou în atenția reflectoarelor, după ce presa internatională a început să speculeze cu privire la faptul că ea ar urma să se mărite cu Travis Scott. Informația nu a fost nici confirmată dar nici infirmată, iar speculațiile se bazează pe câteva indicii surprinse de către paparazzi de peste Ocean.

Potrivit publicației pinkvilla, Kylie a ales să plece spre Italia pentru o petrecere privată de ziua ei, iar la îmbarcarea într-un avion privat, fotografii au surprins o rochie misterioasă albă dar și un costum negru.

Antreprenoarea în vârstă de 22 de ani a primit o vacanță cadou din partea lui Travis, alături de familie și câțiva prieteni. Potrivit aceleași surse, se pare că fondatoarea Kylie Cosmetics își va aniversa ziua de naștere pe un iaht de lux undeva în Marea Adriatică.

Având în vedere detaliile puse cap la cap, zvonurile conform cărora celebrarea s-ar putea transforma într-o ceremonie de nuntă se răspândesc din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, mai multe surse apropiate de anturajul celor doi au declarat că cei doi nu se gândesc deocamdată la căsătorie.

Iahtul pe care aceștia vor petrece valorează 250 de milioane de dolari și include servicii speciale, precum saună, teatru, o pistă de elicopter și multe altele. Fiica lui Kylie și a lui Travis, Stormi, li se va alătura părinților ei pe vas. Celelalte persoane invitate la petrecere sunt: Kris Jenner, Corey Gamble, Scott Disick, Sofia Richie, asistenta lui Kylie, Victoria, Stassi Karanikolaou și Yris Palmer.

Rapperul în vârstă de 28 de ani a început din timp pregătirile pentru aniversare și a umplut casa lui Kylie cu mii de trandafiri roșii, alături de un bilet pe care a scris o declarație de dragoste.

Potrivit unei alte surse din anturajul lui Travis, se pare că acesta le-a spus prietenilor cât de mult o iubește pe Kylie și că vrea să o ceară în căsătorie, însă vrea să o facă în momentul perfect. Nu vrea să grăbească acest eveniment. Oare acel moment va fi acum?

Autor: BOGDAN DĂRĂDAN

Sursa: pinkvilla.com/