Lady Gaga: 9 premii VMA, 9 ținute șocante

Duminica, 30 august 2020, a avut loc în New York, într-o atmosferă neobișnuită, dar în concordanță cu măsurile de precauție luate pe timp de pandemie, gala premiilor MTV Video Music Awards 2020.

Ceremonia VMA (premiile MTV Video Music Awards 2020) din acest an, în format inedit, a marcat prima decernare majoră de premii din Statele Unite în perioada pandemiei de COVID-19. Gala a fost filmată fără public, majoritatea spectacolelor fiind înregistrate în prealabil din cauza directivelor sanitare impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.  La gala din acest an, accentul a fost pus, în totalitate, pe staruri și pe efectele vizuale.



Cel mai bine îmbrăcat artist

Show-ul de anul acesta a a fost prezentat de actrita Keke Palmer, iar printre artiștii care au susținut recitaluri s-au numărat Lewis Capaldi, Blackbear, Machine Gun Kelly, The Weeknd, DaBaby, BTS, Lady Gaga & Ariana Grande, Julia Michaels.

Lady Gaga a dominat gala VMA, cu o serie de 9 ţinute captivante, variind de la o pasăre exotică la o rochie de bal verde aprins, reprezentaţii mascate şi patru premii, inclusiv pentru artistul anului, relatează Reuters.

Toate creațiile vestimentare, la care Lady Gaga lucrat cu Nicola Formichetti, au fost asortate cu măști inedite, cu design exagerat, unele sub formă de botniță, unele cu leduri. Nimic surpinzător de altfel, pentru că Lady Gala a fost desemnată și cel mai bine îmbrăcată artistă.

Masca – un semn de respect

Lady Gaga a fost marele câștigător al MTV VMA 2020. Celebra artistă a plecat acasă cu cinci premii Video Music Awards: Artistul Anului și Tricon Award, pentru impactul în industria muzicală, pentru dedicație, fashion și activism. Iar alături de Ariana Grande a obținut și premiile Song Of The Year, Best Collaboration și Best Cinematography pentru piesa „Rain On Me”, single extras de pe cel mai recent album lansat de Lady Gaga – Chromatica.

Starul a ținut un discurs puternic despre anul dificil prin care trece omenirea, rugându-și fanii: „Purtați mască. E un semn de respect”.

Text Cristina Dudău

Foto Facebook Just Jared