Look-ul natural, din nou pe podium

Look-ul natural, din nou pe podiumVara este prin excelenta un anotimp al luminii si culorilor, iar machiajele acestui sezon aduc in prim plan un look natural, proaspat si tineresc in nuante pastelate, dar totusi puternice, de roz, lila, verde, albastru si chiar galben.

 

Un ten sanatos si lipsit de imperfectiuni este primul pas in a obtine look-ul natural. Foloseste o crema hidratanta pentru un ten uscat sau o crema matifianta pentru un ten gras, apoi aplica fond de ten non-uleios cu SPF, care sa lase impresia de transparenta. Finiseaza cu o pudra pulbere translucenta.

 

Nuante pastel pentru ochi

Accentul machiajului in aceasta vara pica asupra ochilor, conturati in culori pastel intense si indraznete si asupra genelor alungite, definite, fara a fi supraincarcate cu rimel. Opteaza pentru nuante de roz puternic, corai, mov pastelat, verde menta sau albastru. Aplica fardul cu o pensula pe toata pleoapa si pe arcada pana aproape de sprancene in straturi delicate, fara contururi exacte, pentru a crea un look diafan, ca de poveste. La moda sunt buzele naturale, puse in evidenta de un ruj semimat, nude sau de un balsam de buze hidratant cu SPF. Pentru machiajul de seara, sunt in trend buzele rosii, mate, cu un aer retro asemanatoare celor din prezentarile Dior si Dolce&Gabbana. in materie de fard de obraz alege nuante foarte apropiate de culoarea tenului tau, rozuri calde sau  nuante de piersica si evita caramiziul si rosul aprins. Aplica blush-ul intr-un strat fin chiar pe linia pometilor, avand grija sa estompezi culoarea pentru a conferi obrajilor un aspect natural.

 

 

Care sunt tendintele actuale in machiaj?

Tendintele actuale in machiaj sunt de respingere a tot ceea ce este exagerat, fals si mult prea complicat precum tenul bronzat in exces cu un aspect portocaliu nenatural. La moda este doar acel machiaj care iti da incredere si te face sa te simti bine in propria piele, care iti pune in evidenta atuurile si iti mascheaza defectele.

 

Text: Mona-Silvia Timofte

Lector al Fundatiei Calea Victoriei

Cursul „Machiajul in secolul XX”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *