Marea, de la rasfat la binecuvantare

decupat_Marea, de la rasfat la binecuvantareTalasoterapia, un cuvant mai rar folosit la noi, reprezinta un tip de terapie care presupune imbinarea apei marii cu aerul salin pentru tratarea diferitelor afectiuni. Pe malul marii, buna-dispozitie este la ea acasa si cu totii ne simtim mai linistiti si mai relaxati. Credeti ca doar faptul ca suntem in vacanta ne induce aceasta stare? Ei bine, nu! Marea are un efect terapeutic incredibil asupra intregului organism, actionand atat la nivel fizic cat si psihic si emotional.



Aerosolii trateaza afectiunile respiratorii

Aerul marii are o puternica incarcatura salina iar aerosolii au capacitatea de a curata plamanii, asemeni unei cure de salinoterapie, efectuata in salinele naturale de adancime. Pe de alta parte, aerul de mare este pur si bogat in oxigen si ioni negativi. Faptul ca presiune atmosferica oscileaza foarte mult conduce la imbogatirea aerului cu oxigen. In plus, microalgele sunt responsabile cu producerea unei cantitati de pana la 70% de oxigen. O plimbare de o ora, facuta in fiecare dimineata, pe malul marii iti imunizeaza plamanii si amelioreaza simptomele astmului, bronsitei, sinuzitei si ale altor afectiuni respiratorii. De asemenea, persoanele alergice se vor simti mult mai bine dupa o cura cu aer marin. De retinut este faptul ca influenta benefica a microclimatului marin se resimte pe o distanta de aproximativ 50 de km departare de malul marii.

Aerul marii alunga stresul si depresia

Aerul de la malul marii este bogat in ioni negativi si, implicit, in iod. Ionii negativi, numiti si „vitaminele aerului” sunt benefici organismului uman prin capacitatea lor de a actiona la nivelul sistemului nervos si de a anihila durerea, de a indeparta stresul si de a reduce simptomele depresiei. Pe de alta parte, iodul, acest mineral destul de sarac in organismul uman, este responsabil de stimularea productiei hormonilor tiroidieni, influentand pozitiv activitatea glandei tiroide.

decupat_shutterstock_51663823Apa de mare infrumuseteaza pielea

Apa de mare contine o cantitate foarte mare de minerale fapt ce o transforma intr-un aliat de nadejdee al pielii frumoase. Cu toate ca stim ca sarea normala are putere de deshidratare, iata ca sarea marina, datorita continutului de calciu, magneziu, potasiu si alte saruri minerale, ajuta in retinerea apei in tesutul cutanat si in mentinerea elasticitatii pielii. Acest fapt implicit incetineste si procesul de imbatranire a dermului, cu atat mai mult cu cat apa de mare are capacitatea de a imbunatati circulatia sangvina si de a accelera transportul substantelor nutritive catre piele. Pe de alta parte, apa de mare, datorita clorului si bromului continute, are capacitatea de a dezinfecta pielea si de a reduce inflamatiile si mancarimile. Sulfatul de magneziu prezent are efect calmant asupra pielii, grabeste vindecarea ranilor si, in plus, reduce durerile reumatice. Pentru un tonus bun si o energizare a intregului organism, se recomanda a se face miscare in apa marii, de exemplu inot sau alergat.

Nisipul marii, aur pentru sanatate

Desi pare greu de crezut, chiar si nisipul de la malul marii aduce beneficii sanatatii. Baile de nisip cald, mai putin cunoscute la noi dar veritabile metode de tratament in Italia si Franta, combat retentia de apa din organism, detoxifiaza si calmeaza durerile provocate de reumatism. De asemenea, plimbarile cu picioarele desculte prin nisip previn si trateaza platfustul si, in plus, relaxeaza intreg organismul datorita faptului ca, in talpa, se afla toti centrii nervosi.

Marea reda echilibrul organismului

Incercati ca atunci cand sunteti pe plaja, sa priviti marea linistiti si sa ascultati zgomotul valurilor deoarece sonoritatea acestora reechilibreaza sistemul nervos. In plus, ionii negativi eliberati de valurile marii au capacitatea de a incetini ritmul cardiac si respirator si deci, de a instaura starea de relaxare a organismului.

Text: Madalina Manole