Măsuri disciplinare împotriva lui Will Smith după incidentul de la Oscar

Potrivit Motion Picture Arts and Sciences, lui Will Smith i s-a cerut să părăsească ceremonia premiilor Oscar duminica trecută după ce l-a pălmuit pe Chris Rock, dar actorul a refuzat.

Farmaciștii Catena recomandă Hemp ulei pentru creșterea părului de la Difeel, un tratament pentru păr, pe bază de ulei de cânepă, care stimulează creșterea naturală și sănătoasă a părului.

„Domnului Smith i s-a cerut să părăsească ceremonia și a refuzat, [dar] recunoaștem, de asemenea, că am fi putut gestiona situația diferit”, au spus oficialii Academiei într-o declarație, pentru The Hollywood Reporter. De asemenea, Academia și-a cerut scuze lui Rock, precum și nominalizaților, invitaților și telespectatorilor la cea de-a 94-a ediție a Premiilor Oscar, care au asistat la atacul de pe scenă.

Academia începe acum „proceduri disciplinare” împotriva actorului King Richard, se arată în comunicat.



Proceduri disciplinare împotriva lui Will Smith

„Consiliul de administrație a inițiat proceduri disciplinare împotriva domnului Smith pentru încălcări ale Standardelor de conduită ale Academiei, inclusiv contact fizic neadecvat, comportament abuziv sau amenințător și compromiterea integrității Academiei”, se arată în declarație.

Se pare că Will Smith va putea trimite un răspuns scris, iar în urma unui vot, Academia va decide dacă îl va lăsa să scape cu un avertisment sau să ia măsuri suplimentare, care ar putea include „suspendarea, expulzarea sau alte sancțiuni permise de Statut și Standarde de conduită.” Următoarea ședință a consiliului de administrație este programată pentru 18 aprilie.

Deși Smith și-a cerut scuze pentru acțiunile sale atât în ​​timpul discursului său emoționant de acceptare a premiului pentru cel mai bun actor, cât și mai târziu, într-o declarație distribuită pe Instagram, un membru al consiliului de administrație care a participat miercuri la o întâlnire cu Academia a spus: „Cred că toată lumea simte în unanimitate că ceea ce a făcut a fost lipsit de control”, și se gândesc serios să-l excludă, a raportat THR.

Rock nu a vorbit despre incident, dar a refuzat să depună acuzații împotriva lui Smith. Între timp, se pare că fiecare celebritate de la Hollywood și-a oferit o opinie despre incident, unii susținându-l pe Chris Rock, alții simpatizându-l cu Will Smith.

Sursa: harpersbazaar.com

Foto: hepta