Mediul online, motiv de gelozie?

shutterstock 66220630Gelozia are multe forme de manifestare si uneori este inevitabila. Sunt cupluri in care unul dintre parteneri sau, mai rau, amandoi devin suspiciosi cu motiv sau fara, doar pentru simplu fapt ca au impresia ca ceva este in neregula. Internetul are capacitatea sa creeze acel mediu online ce poate favoriza initierea unor legaturi virtuale ce ajung de foarte multe ori sa fie transformate in realitate.  Mediul online poate oferi informatii despre oricine si despre orice intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin veridice, dar suficiente incat sa ne satisfaca putin curiozitatea.

Majoritatea oamenilor stau pe internet si navigheaza cu interes sau fara, insa cand vine vorba de viata personala si intima a partenerului/partenerei, fac tot ce pot sa afle cat mai multe despre asta.



 

Gelozia… bat-o vina

In mod normal, actualul tau partener sau actuala ta partenera a avut o viata intima, amoroasa inainte de a te intalni pe tine, un lucru absolut firesc de altfel. Nu e ceva nefiresc sa fi fost indragostit/a si sa fi avut alte relatii inaintea ta. Toate astea unora le pot provoca reactii de gelozie. Daca stii ca esti o persoana geloasa si astfel de informatii iti pot provoca reactii emotionale necontrolate, solutia cea mai sanatoasa este sa nu cauti informatii din trecutul partenerului/ei. Probabil, nu te vei simti confortabil sa descoperi diverse atitudini sau aspecte din trecutul lui/ei amoros.

Cel mai bine este sa gestionezi relatia actuala si sa uiti de trecut. Daca incepi sa ai intalniri online, stabileste aceasta regula chiar de la inceput. Nu incerca sa-i analizezi profilul de pe site-ul de intalniri fiindca este posibil ca acesta sa fi fost realizat in urma cu multe luni de zile, perioada in care el/ea a mai interactionat si cu alte persoane. Nu inseamna ca daca acum are o relatie cu tine, asta iti da dreptul sa-i ceri explicatii cu privire la acest aspect. Bucura-te de ceea ce traiesti acum, nu te gandi la lucruri fara importanta si nu intreba despre relatiile pe care le-a avut sau pe cine a iubit. Partenerul sau partenera nu e obligat/a sa-ti dea prea multe detalii despre viata personala avuta inainte de a va cunoaste.

Intalnirile online favorizeaza apropierea intre doi parteneri, asadar profita de acest lucru si foloseste-l in avantajul tau si al unei posibile relatii. Nu insista cu intrebari referitoare la fostii sau fostele pentru ca ai toate sansele sa-ti indepartezi partenerul/partenera. Evita sa fii o persoana stresanta, pisaloaga, panicata, ingrijorata de situatii sau lucruri fictive. Fii relaxat/relaxata si arata, atat in timpul intalnirilor online cat si in realitate, ca esti o persoana normala si lipsita de griji inutile. Gelozia nejustificata, irationala nu poate face decat rau relatiei voastre, cu atat mai mult cu cat insisti pe un subiect inexistent.

Nu discuta cu partenerul/partenera pe contul de intalniri online despre lucruri sau situatii care te deranjeaza. Chiar daca suspectezi ca a facut ceva gresit, este mult mai sanatos si mai bine sa aveti o discutie deschisa si sincera fata in fata. Discuta cu calm, astfel vei demonstra ca esti un om matur, cu stapanire de sine, cu suficienta incredere in persoana ta si care poate gestiona situatia fara sa apeleze la alte trucuri. Toate astea nu vor face decat sa-ti aduca admiratia ei/lui, sa-l determine sa se apropie mai mult de tine, sa te iubeasca si sa te faca sa iubesti la randul tau.

Text: Vladimir Toma