Celebru pentru apariţiile sale în ipostaze şocante pe Social Media, Mihai Trăistariu nu s-a lăsat nici de data asta mai prejos şi s-a postat cu părul lung şi blond.
Artistul a postat pe Instagramul său o fotografie editată atât de bine, încât, dacă nu apărea Mihai în fundal, am fi spus că acesta chiar s-a transformat în femeie… şi încă în una foarte frumoasă. Alături de fotografie, fostul reprezentant al României la Eurovision a adăugat descrierea: „Fiică-mea. Chiar seamănă cu mine,” încercând astfel să-și păcălească fanii.
Trăistariu s-a jucat cu o aplicaţie a telefonului şi astfel a reuşit să păcălească internauţii, urmărind comentariile acestora de la postare.
Ce face Mihai Trăistariu în pandemie
Acestuia pandemia i-a dat multe proiecte peste cap, Mihai reuşind să facă bani, în prezent, doar din închirierea apartamentelor turiştilor de pe litoral.
Mihai Trăistariu, în vârstă de 43 de ani, este un cântăreț din România, fost component al formației Valahia. El provine dintr-o familie de artiști. Tatăl său, Gheorghe Trăistariu, a fost pictor, iar mama sa, Natalia Trăistariu, a studiat medicina și a cântat în tinerețe.