Nico, bunică la 52 de ani!

Nico a devenit bunica pentru prima data la 52 de ani! Sursa foto: Instagram
Nico a devenit bunica pentru prima data la 52 de ani! Sursa foto: Instagram

Nico are parte de o mare bucurie la început de An Nou! Artista trăiește una dintre cele mai frumoase experiențe din viața unei mame. Fiica ei, Alexandra, a adus pe lume un copil perfect sănătos. Așadar, Nico a devenit pentru prima dată bunică la doar 52 de ani!



Nico, bunică pentru prima dată!

Nico are toate motivele să fie cea mai fericită bunică din lume! Și-a luat în primire noul rol, pentru prima dată, chiar în toiul frumoaselor sărbători de iarnă! Fiica artistei, Alexandra, a născut un băiețel frumos și sănătos, iar Nico se declară deja topită după nepoțelul ei.

Vestea că Alexandra este însărcinată a apărut în spațiul public cu puțin timp înainte de Crăciun, când Nico a dezvăluit într-o emisiune tv că fiica ei urmează să aducă pe lume un copil. Vedeta s-a declarat încă de pe atunci că este nerăbdătoare să își strângă în brațe nepoțelul.

Și iată că marele moment a sosit, iar artista este acum în culmea fericirii.

O bunică dedicată!

Invitată în cadrul emisiunii „Vorbește lumea” de la PRO TV, Nico a mărturisit, în urmă cu ceva timp, că sigur va fi o bunică dedicată. Îndrăgita artistă a recunoscut și că, dacă va fi nevoie, va renunța și la muzică pentru a-și ajuta fiica să aibă grijă de copil.

„Sunt pregătită să fiu alături de ea, în orice minut, ori de câte ori este nevoie. Și noaptea am zis că las și muzica pentru ea, în cazul în care are nevoie de mine. Mami este acolo și asta îmi doresc. Nimic altceva. Să fiu alături de ea. Ea este foarte fericită. O fată trebuie să o aibă pe mămica ei lângă. Să o învețe absolut tot. Mie îmi place să îmi spună buni. O să îmi spună Nico probabil sau nu știu.”, a declarat Nico încă de pe atunci.

Fiica lui Nico, în lumina reflectoarelor, ca mama ei

La cei 32 de ani, fiica lui Nico i-a călcat pe urme mamei sale parțial! Chiar dacă nu a urmat o carieră în muzică, tânăra s-a obișnuit repede cu lumina reflectoarelor. Pe lângă participarea la emisiunea Survivor de la Pro Tv, din 2016, publicul larg a admirat-o pe Alexandra Matei și în competiția Asia Express, difuzată de Antena 1, în 2020, reality-show la care a participat alături de mama ei.

Însă pasiunea pentru televiziune, dar și de sport, a dus-o pe Alexandra la pupitrul știrilor sportive la un post de televiziune locală din Ploiești.

Redactor: Adelina Mariș

Sursa foto: Instagram