Wedding

Nunta generației Z: mai puțin fast, mai multă personalitate, un eveniment organizat de pe telefon

Pentru generația Z, nunta perfectă nu mai înseamnă neapărat sute de invitați, o sală spectaculoasă și un program construit după reguli respectate de zeci de ani. Tinerii care ajung acum în fața altarului caută evenimente mai intime, flexibile și profund personale, în care fiecare detaliu să spună ceva despre povestea lor.

7 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


De la locațiile neconvenționale și playlisturile colaborative până la invitațiile cu cod QR și content creatorii care livrează imagini în 24 de ore, nunțile noii generații schimbă discret, dar radical, industria evenimentelor.

Dana Roșu, wedding planner cu 11 ani de experiență în organizarea evenimentelor premium, spune că diferența se observă încă din primele minute ale discuției cu viitorii miri.

„Acum câțiva ani, primul lucru pe care îl întrebau mirii era în ce sală intrăm. Astăzi mă întreabă dacă pot să sară peste furatul miresei și dacă pot pune muzica lor la finalul serii. Se schimbă ordinea întrebărilor, și asta spune totul.”

Nunta începe pe Instagram, nu într-un showroom

Pentru cuplurile din generația Z, planificarea începe aproape întotdeauna în online. Instagram, TikTok și Pinterest funcționează ca moodboarduri infinite, din care mirii își aleg stilul, paleta cromatică, florile, rochia, tortul și chiar atmosfera pe care vor să o creeze.

Înainte să contacteze un fotograf, un florist sau un wedding planner, tinerii le studiază conturile, urmăresc evenimentele realizate anterior și citesc recenziile. Un furnizor care nu este activ în social media riscă să devină aproape invizibil pentru această categorie de clienți.

De multe ori, primele decizii sunt deja luate înainte de întâlnirea față în față. Bugetele se discută într-un grup de WhatsApp, variantele de decor sunt strânse într-un document partajat, contractele se semnează digital, iar confirmările invitaților ajung printr-un formular online.

„Am avut cupluri cu care am organizat tot evenimentul și ne-am văzut fizic de două ori. Asta ar fi fost de neconceput acum zece ani”, spune organizatoarea de nunți.

Dana Roșu, wedding planner

Rapiditatea contează enorm. Furnizorii care răspund după două zile pot pierde clienți în favoarea celor care trimit o ofertă în câteva ore, generația Z este obișnuită să primească informația imediat, clar și într-un format ușor de comparat.

Mai puțini invitați, o experiență mai atent construită

Nunțile generației Z nu sunt neapărat mai ieftine. Bugetul nu dispare, ci este distribuit diferit.

În locul unui eveniment cu aproximativ 200 de persoane, multe cupluri preferă o listă de 80-100 de invitați. Economiile obținute prin reducerea numărului de locuri la masă sunt direcționate către un meniu mai sofisticat, o locație specială, entertainment, decor personalizat sau experiențe memorabile pentru invitați.

Sala clasică de evenimente poate fi înlocuită cu o grădină, un hambar reinterpretat, o curte de fermă, o vilă istorică sau chiar o seră. Alegerea nu este făcută neapărat pentru a reduce costurile, ci pentru ca spațiul să reflecte stilul și personalitatea mirilor.

„În ultimii doi ani am observat că foarte puține cupluri mă mai întreabă ce este «la modă» sau care este trendul. Întrebarea a devenit: «Cum facem să simțim că nunta asta este a noastră?». Diferența pare mică, dar schimbă toate deciziile, de la locație și program până la muzică și decor.”

Autenticitatea ia locul perfecțiunii rigide. Tradițiile sunt păstrate doar atunci când au o semnificație reală pentru cuplu, iar momentele considerate obligatorii în trecut pot fi eliminate fără ezitare.

Tom Holland a confirmat căsătoria cu Zendaya


Tradițiile devin opționale

Furatul miresei, dansurile impuse, mesele foarte lungi sau programul construit după un scenariu standard nu mai sunt automat incluse în eveniment.

Mirii generației Z preferă să aleagă doar elementele care îi reprezintă. Unii renunță la vals și dansează pe melodia lor preferată, alții înlocuiesc tortul clasic cu un dessert bar, iar discursurile pot deveni scurte momente video sau mesaje proiectate.

Aceeași nevoie de libertate se vede și în relația cu furnizorii. Pachetele fixe, care includ numeroase servicii prestabilite, sunt tot mai greu de vândut. Tinerii nu negociază neapărat prețul, ci structura ofertei.

„Cea mai mare greșeală pe care o văd la colegii din industrie este că încă vând ce vor ei să vândă, nu ce le cere clientul. Generația aceasta nu negociază prețul, negociază structura. Vor să poată alege exact ce au nevoie, fără să plătească pentru lucruri care nu îi reprezintă.”

Invitația pe WhatsApp, o economie care poate costa scump

Deși aproape întregul proces de organizare s-a mutat în mediul digital, există un detaliu pentru care varianta clasică pare să funcționeze mai bine: invitația.

Un link trimis pe WhatsApp poate fi uitat ușor printre zeci sau sute de conversații. Invitatul îl deschide, își propune să răspundă mai târziu, apoi mesajul se pierde în fluxul zilnic. Rezultatul poate fi o listă aparent confirmată și zeci de scaune goale în seara evenimentului.

„O invitație tipărită, pe care i-o dai în mână, stă pe frigider sau pe masa din living două luni și îi amintește în fiecare zi că are o nuntă la care vrea să meargă. Le spun mereu mirilor: puteți face absolut totul digital — formulare, site de nuntă, playlist colaborativ. Invitația însă, nu.”

Soluția ideală pare să fie una hibridă: o invitație fizică, înmânată personal, pe care este imprimat un cod QR pentru confirmarea online. Astfel, mirii păstrează impactul emoțional al obiectului, dar beneficiază și de rapiditatea instrumentelor digitale.

Diferența financiară poate fi importantă. O invitație tipărită costă câțiva lei, în timp ce un loc achitat, dar rămas neocupat, poate însemna câteva sute de lei pierdute.

Fosta membră Spice Girls, Mel C, s-a căsătorit!


Content creatorul, noul membru al echipei de nuntă

Fotograful și videograful rămân esențiali, însă li se alătură tot mai des un content creator. Rolul său este să surprindă cadre spontane cu telefonul, să filmeze momentele din culise și să livreze materialele într-un interval foarte scurt.

Potrivit datelor din comunicat, aproximativ 60% dintre nunțile coordonate de echipa organizatoarei în ultimul an au inclus un astfel de serviciu, comparativ cu aproape zero în urmă cu trei ani.

Explicația este simplă: albumul profesional și filmul nunții pot fi livrate după câteva săptămâni sau luni, însă mirii vor să posteze imagini chiar a doua zi. Content creatorul oferă clipuri verticale, cadre naturale și secvențe pregătite pentru Instagram Stories, Reels sau TikTok.

Nu înlocuiește fotografia profesională, ci completează experiența cu un tip de conținut mai imediat și mai puțin regizat.

Nunta devine o poveste

Pentru generația Z contează mai ales atmosfera, libertatea invitaților și sentimentul că fiecare alegere îi reprezintă pe miri.

Aceste nunți pot fi mai mici, dar sunt mai atent personalizate. Sunt digitale, dar nu lipsite de emoție. Sunt relaxate, însă nu neapărat mai puțin costisitoare.

Într-o industrie construită mult timp în jurul tradițiilor și al pachetelor standard, noua generație cere flexibilitate, transparență și autenticitate. Iar nunta viitorului pare să fie exact așa: mai puțin despre ce „trebuie” făcut și mai mult despre cum vor mirii să se simtă în cea mai importantă seară a lor.

Foto: Shutterstock



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top