Elisabeta, fetița care nu trebuia să fie regină
Elisabeta s-a născut la Londra, în Mayfair, primul copil al ducelui și ducesei de York, cel care urma să devină regele George al VI-lea. La nașterea ei a fost prezent ministrul de interne William Joynson-Hicks, pentru că obiceiul impunea ca un astfel de oficial să se asigure că bebelușul nu este schimbat printr-un complot, cu altul. Detaliu absurd, dar revelator: ea apărea pe lume ca eveniment de stat, nu ca prunc de familie.
Deși nașterea ei a generat interes public, nu era de așteptat să devină regină. Unchiul său Edward era tânăr și urma probabil să se căsătorească și să aibă copii proprii, care ar fi precedat-o în linia de succesiune. Astfel, Elisabeta s-a bucurat în primul deceniu al vieții de toate privilegiile de prințesă, fără presiunea care venea din a fi moștenitoarea Coroanei. Familia o alinta cu diminutivul Lilibet. Era apropiată de bunicul său, George al V-lea, pe care l-a ajutat să se refacă după boala sa din 1929.
Totul s-a schimbat în 1936. Eduard a abdicat după ce căsătoria sa propusă cu Wallis Simpson a provocat o criză constituțională. Tatăl Elisabetei a devenit rege, iar ea a devenit moștenitoare prezumtivă. La zece ani, fata cu poreclă de familie intra definitiv în logica sacrificiului public.
Războiul și maturizarea forțată
Cel de-Al Doilea Război Mondial a prins-o adolescentă. A început să își asume sarcini publice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. Era o instruire sistematică în ideea că prezența fizică a Coroanei poate să susțină moralul unei națiuni sub bombardamente.
În copilărie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ea a inspirat națiunea, iar lecțiile învățate în acei ani au ajutat-o să se asigure că Familia Regală rămâne un simbol al tradiției în secolul al XXI-lea. Această conexiune dintre datorie și supraviețuire colectivă a rămas coloana vertebrală a întregii sale domnii.
Tot în acei ani s-a conturat și povestea personală cea mai importantă. Elizabeth s-a întâlnit pentru prima dată cu Philip Mountbatten când avea numai opt ani, în timpul unei vizite la Colegiul Dartmouth. Prințul Philip era cadet pe atunci și fusese însărcinat să o distreze pe mica prințesă. Elizabeth era tăcută și rezervată, în timp ce Philip era exuberant și volubil. Tatăl ei, regele George al VI-lea, a avut rezerve în legătură cu această relație, pentru că Mountbatten nu era născut în Marea Britanie și nu era bogat. S-au căsătorit oricum, pe 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey.
Coroana la 25 de ani
În ianuarie 1952, Elisabeta și Philip au pornit într-un turneu al Australiei și Noii Zeelande. Pe drum, în Sagana, Kenya, au fost informați că regele a murit, în data de 6 februarie 1952. La doar 27 de ani, Elisabeta a devenit regină după ce tatăl său a decedat. Primele trei luni de domnie, o perioadă de doliu pentru tatăl ei, au fost marcate de singurătate.

Încoronarea din 2 iunie 1953, de la Westminster Abbey, a fost televizată pentru prima dată, cu excepția ungerii și euharistiei. Rochia de încoronare a Elisabetei a fost brodată la instrucțiunile ei cu emblemele florale ale țărilor din Commonwealth: trandafirul Tudorilor englezesc, ciulinul scoțian, prazul galez, trifoiul irlandez, acacia australiană, frunza de arțar canadiană, feriga argintie din Noua Zeelandă, protea sud-africană, flori de lotus pentru India și Ceylon și grâul, bumbacul și iuta pakistaneză. Era un manifest vestimentar, nu doar o rochie. Fiecare simbol cusut în mătase spunea că monarhia aparținea lumii întregi, nu doar Londrei.
Un an oribil și criza Dianei
Domnia lungă nu a fost lipsită de fracturi. Anul 1992 a adunat mai multe lovituri simultan. Trei dintre copiii ei au ajuns să se despartă, iar o parte din Castelul Windsor a fost distrus de un incendiu. Elisabeta a II-a s-a referit la acel an folosind sintagma latină „annus horribilis”, rostită pe 24 noiembrie 1992. Era pentru prima dată când regina vorbea deschis despre propria vulnerabilitate.
Lovitura cea mai grea pentru imaginea monarhiei a venit în 1997. Moartea Dianei, în 1997, într-un accident de mașină la Paris, a atras numeroase critici. Zile la rând, regina a păstrat tăcerea, în timp ce țara o plângea pe cea supranumită Prințesa Inimilor. În presă au început să circule zvonuri că monarhul nu vrea să îi ofere Dianei funerarii regale, ceea ce nu a făcut decât să alimenteze furia poporului.
A trebuit să fie împinsă în față din nou regina, pentru a uni poporul sub o figură suverană respectată, după ce toți ceilalți membri ai familiei aveau probleme. Criza Dianei a arătat că tăcerea, armă care funcționase decenii, putea deveni în anumite contexte o greșeală politică.
Puterea tăcerii și a longevității
Refuzând să-și exprime propria opinie, regina a rămas tăcută și enigmatică. Arătând publicului doar o fațadă neutră și vagă, în timp ce nimeni din publicul larg nu a avut acces la adevărata Elisabeta, aceasta a devenit cel mai de succes suveran din perioada recentă.
Această strategie a funcționat pe durata unor momente de o greutate considerabilă. În mai 2011, Regina Elisabeta a II-a a petrecut patru zile în Irlanda, prima vizită după 100 de ani a unui monarh britanic în această țară. Aceasta a marcat reconcilierea dintre cele două națiuni. Regina și-a exprimat cea mai profundă compasiune pentru victimele istoriei lor comune tulburi. În 2012, ea a apărut alături de personajul James Bond, interpretat de Daniel Craig, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Gestul a spus mai mult decât orice discurs: o regină care știa că putea să coexiste cu ironia.
În discursul din 5 aprilie 2020, în plină pandemie de COVID-19, ea le-a spus compatrioților săi: Vom învinge. Era acelasi ton asumat pe care îl recunoscuseră și britanicii din 1940. Vocea nu îmbătrânise.
Ultimii ani
În 2021, regina a trecut prin cel mai dificil moment: moartea soțului ei, prințul Philip, cu care fusese căsătorită 73 de ani, despre care a spus că a fost pur și simplu forța sa. Regina nu era acolo când a murit. Cartea biografului regal Robert Hardman susține că regina a fost absolut furioasă că, așa cum s-a întâmplat adesea în viață, el a plecat fără să-și ia rămas bun.
Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie 2022, la Castelul Balmoral, la vârsta de 96 de ani, în al 70-lea an al domniei sale. Moartea sa a survenit la două zile după ultimul său angajament oficial. Până la capăt, agenda nu fusese anulată.
O sută de ani de la nașterea ei. Șaptezeci de ani pe tron. Cincisprezece state, paisprezece prim-miniștri britanici, o lume care nu mai seamănă cu cea în care se născuse. Elisabeta a II-a nu a schimbat istoria prin decizii politice, pentru că rolul ei nu permitea asta. Și-a ales un alt instrument: continuitatea. A rămas acolo, inconfundabilă, când totul din jur se fractura. Asta, în cele din urmă, a dovedit că era o formă de putere la fel de reală ca oricare alta.
Surse imagini: Instagram @theroyalfamily













