Iată care sunt cele mai frecvente cauze ale durerii de măsea.
1. Caria dentară
Caria este cea mai comună cauză a durerii de măsea. La început nu simți nimic, iar smalțul începe să fie afectat treptat, fără simptome evidente. În timp, bacteriile pătrund mai adânc, ajung în dentină, iar acolo lucrurile se schimbă. Începi să simți sensibilitate la rece, la dulce sau la alimente acide. Este primul semn că problema a avansat.
Dacă nu intervii, caria continuă să se adâncească, ajunge aproape de nerv și atunci durerea devine constantă, conform Medical News Today, și poate apărea inclusiv noaptea.
În unele cazuri, dintele este afectat atât de mult încât nu mai poate fi salvat. Atunci se ajunge la extracție potrivit www.dentalelite.ro, însă cu metodele moderne din ziua de azi, procedura este una simplă și cu recuperare rapidă.
2. Infecția nervului dentar
Când caria nu este tratată la timp, ajunge la nerv. Aici începe o inflamație care provoacă una dintre cele mai intense dureri dentare. Durerea este pulsatilă, poate apărea brusc și poate dura ore întregi. În această fază, dintele devine sensibil la presiune. Poți simți disconfort chiar și când închizi gura sau când atingi zona respectivă.
Tratamentul de canal este, de obicei, soluția prin care dintele poate fi salvat. Dacă infecția este prea avansată, medicul poate recomanda extracția.
3. Abcesul dentar
Abcesul apare atunci când infecția se acumulează și formează o pungă de puroi. Este o situație mai gravă decât o simplă carie sau inflamație. Durerea este intensă și constantă și poate fi însoțită de o umflătură vizibilă la nivelul gingiei sau al feței. În unele cazuri, apare febra și o stare generală de rău.
Infecția se poate extinde rapid în țesuturile din jur sau chiar mai departe în organism. Abcesul este o urgență stomatologică, deci cu cât ajungi mai repede la medic, cu atât riscul de complicații scade.
4. Măsea fisurată sau crăpată
Nu toate durerile de măsea vin de la carii sau infecții. Uneori problema este o fisură fină. Aceasta poate apărea când muști ceva tare sau în urma unei traume. Chiar și scrâșnitul dinților poate duce la apariția fisurilor, în timp.
Durerea apare de obicei când mesteci. Fisurile sunt greu de observat, de multe ori nu se văd cu ochiul liber și necesită investigații suplimentare. Dacă nu sunt tratate, pot ajunge la nerv. Atunci problema devine mai complexă.
5. Erupția măselei de minte
Măselele de minte pot provoca durere atunci când nu au suficient spațiu să erupă corect. Uneori rămân parțial acoperite de gingie, iar în acea zonă se acumulează ușor bacterii și resturi alimentare și astfel apare inflamația. Gingia devine dureroasă și sensibilă. În multe cazuri, dentiștii recomandă extracția pentru a preveni problemele repetate.
Durerea de măsea nu este ceva ce ar trebui ignorat. Chiar dacă trece temporar, cauza rămâne. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să mergi la dentist cât mai repede. Cu cât intervii mai devreme, cu atât tratamentul este mai simplu.









